Ascultă vocea – Emil Botta

Emil Botta (15 septembrie 1911, Adjud-24 iulie 1977, București) – poet, prozator și actor  român. Este absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București (1932).

A debutat cu poemul „Strofă ultimă” în revista lui Tudor Arghezi „ Bilete de papagal”  în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt  aveau un adevărat cult.

Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în volumul. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”.

Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa II (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și cu Ordinul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A primit titlul de Artist emerit.