Ascultă vocea – Ion Minulescu

Ion Minulescu (6 ianuarie 1881, București-11 aprilie 1944, București) –  poet și prozator român,  reprezentant important al simbolismului românesc. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.

În 1897, sub pseudonimul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista „Povestea vorbei”. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în „Foaia pentru toți”, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul.  

După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din „Jurnalul unui pribeag”, în revista „Viața nouă”  a lui Ovid Densusianu,  unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906,  Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune „Romanțele pentru mai târziu” în revista „Viața literară și artistic” a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel,  cu care va  traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, Henry Bataille, Henri de Régnier, publicate în „Sămănătorul”. Iarna 1906-1907 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Marii Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele „Romanțe pentru mai târziu” (1908 și în „Fantaziile”  lui Dimitrie Anghel (1909).  

În 1915, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa „Pleacă berzele” și comedia într-un act „Lulu Popescu” (10 ianuarie).  

În 1924 apare romanul „Roșu, galben și albastru”, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile „Vieții românești”. Se reprezintă „Omul care trebuie să moară”, „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939,  sub titlul „Ciracul lui Hegesias”, iar 6 ani mai târziu, în 1930,  apare volumul „Strofe pentru toată lumea”. Apare culegerea de nuvele fantastice „Cetiți-le noaptea”.

Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste „Revista celorlați” și „Insula”.