Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ateliere meșteșugărești, la Casa Băniei

Ateliere meșteșugărești, la Casa Băniei

Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2019, 15:00

Cinci ateliere meșteșugărești se vor derula, în perioada 9 octombrie – 20 decembrie, la Casa Băniei din Craiova, programul adresându-se copiilor și tinerilor dornici să cunoască tainele tradiției românești.

Specialiștii Secției de Etnografie își propun să implice publicul tânăr în activități care vizează dezvoltarea respectului față de cultura populară românească spre a redescoperi/revaloriza lumea satului prin meșteșuguri, tradiții dar și joacă educativă, informează reprezentanții Muzeului Olteniei.

„Casa Băniei îi invită pe cei interesați, să se înscrie și să participle la 5 ateliere de creație, ce se vor derula conform următorului program: pictură pe lemn/iconărit (marți, orele 14.00-16.00, respectiv sâmbătă, orele 10.00-12.00, îndrumător – artistul plastic Doru Dragomir), pictură pe sticlă (sâmbăta, orele 09.00-11.00, îndrumător – prof. Cătălin Ostroveanu), bijuterii tradiționale (în fiecare zi de vineri, orele 09.00-11.30 îndrumător – prof. Costinela Iacob), sculptură în lemn (luni, orele 14.30-16.30, îndrumător – prof. Ionuț Smarandache). La atelierele interactive menționate pot să participe preșcolari, școlari și liceeni, însă, funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele clase de vârste: iconărit lemn (9-18 ani), pictură pe sticlă (7-16 ani), sculptură în lemn (7-16 ani) şi bijuterii (7-14 ani).”, se arată în comunicatul remis de Muzeul Olteniei. 

Participarea este gratuită, organizatorii punând la dispoziția beneficiarilor inclusiv materialele de lucru aferente derulării atelierelor.

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:18

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire

Aproximativ 240 de elevi sunt afectați. Conducerea școlii speră să încheie reparația în această...

Liceul din Bumbești-Jiu rămâne online din cauza unei conducte de încălzire
Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:15

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie

Cererea pentru modelul electric susține producția Puma, în timp ce volumele Courier au...

Ford Otosan Craiova: exporturi record pentru Puma în octombrie
La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:12

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor

Peste o mie de localnici sunt implicați în proiecte de împădurire, potrivit unui reportaj publicat...

La Daneți, terenurile nisipoase împădurite aduc venituri proprietarilor
Severinul anunță păstrarea taxelor locale la nivelul din 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:09

Severinul anunță păstrarea taxelor locale la nivelul din 2026

Primarul Marius Screciu spune că administrația nu va indexa taxele pentru anul...

Severinul anunță păstrarea taxelor locale la nivelul din 2026
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:06

Secția 5 Poliție Craiova lucrează de miercuri pe strada Amaradia

Noul sediu este la numerele 93–95, etajul al doilea. În aceeași clădire funcționează și Ghișeul 6 al Serviciului...

Secția 5 Poliție Craiova lucrează de miercuri pe strada Amaradia
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:03

Conductă de gaze avariată lângă un liceu din Craiova: evacuare preventivă

Aproximativ 200 de elevi și 30 de profesori au părăsit sălile de clasă în timpul intervenției de...

Conductă de gaze avariată lângă un liceu din Craiova: evacuare preventivă
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:00

Identitatea vizuală a noului terminal din Craiova costă 120.000 de lei fără TVA

Contractul include un basorelief dedicat lui Gogu Constantinescu și elemente de semnalistică pentru...

Identitatea vizuală a noului terminal din Craiova costă 120.000 de lei fără TVA
Regional miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:57

Craiova a semnat finanțarea pentru casetarea canalului de pe strada Râului

Proiectul depășește 39 de milioane de euro și include o nouă arteră cu patru benzi, trotuare și piste pentru...

Craiova a semnat finanțarea pentru casetarea canalului de pe strada Râului