Connect with us

International

Atenționări MAE

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Franţa că aseară a început o grevă a Regiei Autonome a Transportului Parizian.  Salariaţii protestează, astfel, faţă de intenţia guvernului francez de a modifica sistemul de pensii. În acest context, sunt perturbări importante de circulaţie, atât în Paris, cât şi în regiunea pariziană. Sunt afectate inclusiv legăturile cu aeroporturile. Se recomandă călătorilor să urmărească informaţiile de pe site-ul Regiei pariziene de Transport, iar cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris. Greva se va încheia sâmbătă, la ora locală 7:00.

O atenționare de călătorie a fost emisă și pentru Grecia, unde, astăzi, pe fondul temperaturilor ridicate şi al intensificărilor de vânt, există un risc ridicat de incendii de vegetaţie (grad 4 din 5).  După cum a anunţat Secretariatul General de Protecţie Civilă din Grecia, printre zonele vizate se numără:  Korinthia, Attica şi Lakonia, precum şi Insulele Thassos, Creta, Samos, Skopelos şi Samothraki. MAE recomandă consultarea paginii sale de internet şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.