Connect with us

Regional

Au fost finalizate lucrările de consolidare de pe intrarea Cetăţuia

Published

on

Miercuri, 10 octombrie, primarul Mircia Gutău împreună cu viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat  intrarea Cetăţuia din zona de Nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, la încheierea lucrărilor de consolidare. Investiţia complexă a constat în realizarea unui zid de sprijin pe o lungime totală de 268 m, cu o înălţime de 0.8 – 1.4 m şi o grosime de 30-50 cm, prevăzut cu o talpă de susţinere la adâncimea de 1 m, precum şi umplerea cu balast a spaţiului din spatele zidului, pentru drenarea apelor. Ca rezultat al acestei lucrări, artera de circulaţie a fost lărgită cu un spațiu cuprins între 1,6 – 1,8 m, astfel încât traficul auto se poate desfăşura acum în condiţii normale. Cu această ocazie, Mircia Gutău a anunţat că în zonă, în viitor, se vor mai face şi alte investiţii care să vizeze consolidarea malurilor pârâului Cetăţuia.