(Audio) Fonoteca de aur – Fărâmiță Lambru

(Fărâmiţă Lambru – „La Calul bălan”)

Fărâmiţă Lambru (15 septembrie 1927 – 12 decembrie 1974) a  fost un cunoscut lăutar (acordeonist şi cântăreţ) de origine rromani.

Născut la 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Fărâmiţă Lambru (Lambru fiindu-i prenumele, iar numele de familie Fărâmiţă), a învăţat să cânte de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiţă, încă din copilărie. Având un auz foarte bun, Fărâmiţă  Lambru a reţinut repede repertoriul uzual ţigănesc, dar mai ales stilul vocal de interpretare. Din 1947 incepe sa înveţe să cânte la acordeon, în 1952 devenind acordeonistul Formaţiei de muzică populară a Teatrului de Estradă Bucureşti. În 1953 este descoperit de Maria Tănase, devenind acordeonistul acesteia până la moartea sa, în 1963.

(Fărâmiţă Lambru – „ La crama din Drăgăşani”)

Din 1953 Fărâmiţă Lambru a colaborat cu interpreta Maria Tănase. În calitate de acordeonist al Mariei Tănase a stăpânit un repertoriu de aproape 200 de piese instrumentale şi peste 150 de piese vocale, având un har particular în interpretarea repertoriului lăutăresc urban (mahala), admirabil ilustrat mai ales vocal. Stilul său vocal aminteşte de vocile din a doua jumătate a sec. XIX (stil vocal menţionat şi probabil utilizat de Anton Pann, dar şi de Chiosea sau Năstase Ionescu), în timp ce frazarea şi accentele horelor şi sârbelor instrumentale sunt influenţate în special de Sava Pădureanu şi George Ochialbi (toţi lăutari contemporani cu bunicul său).

După moartea Mariei Tănase (1963), Fărâmiţă Lambru a cunoscut o vertiginoasă carieră de virtuoz popular al acordeonului şi dirijor al unor formaţii profesioniste.

În perioada 1952 – 1956 a făcut parte ca instrumentist în formaţia de muzică populară a Teatrului de Estradă din Bucureşti, iar în 1956 a trecut la orchestra Teatrului de revistă „Constantin Tănase”.

(Fărâmiţă Lambru – „ Foaie verde măr domnesc ”)

Fărâmiţă Lambru a întreprins numeroase turnee artistice în Paris (1965), Berlin (1966), Roma (1966) și din nou Paris (1967). A făcut furori la Moscova, câştigându-şi notorietate internaţională. Întors în ţară, a început să facă înregistrări la casa de discuri Electrecord.

A apărut în diverse concerte şi spectacole de revistă, a colaborat cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunţi, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoză – cânta cu vocea nepermis de mult.

(Fărâmiţă Lambru – „ Of, sufleţelul meu”)

Fiind un virtuoz recunoscut, Fărâmiţă Lambru a fost solicitat să apară şi în câteva filme. Regizorul Francisc Munteanu, transpunând atmosfera dintr-o mahala bucureşteană (evocată în piesa „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu) în pelicula Dincolo de barieră (1965), l-a invitat pe Fărâmiţă Lambru să animeze viaţa unei cârciumi bucureştene din 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Succesul a fost atât de mare încât Francisc Munteanu a apelat la lăutarul bucureştean si în filmul următor, „Tunelul” (coproducţie româno-sovietică), turnat la Moscova (1966) în compania lui Ştefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic şi, din nou, a lui Ion Dichiseanu.

Iată câteva secvenţe din coloana sonoră  a  filmului „Facerea lumii” (cu Toma Caragiu). Fărâmiţă Lambru cântă melodiile „Lovitură de topor”,„Hora florăreselor”, „Deschide uşa nevastă”, „Iubeşte-mă dacă-ţi plac” şi „Cântec de dragoste”.

Dar Fărâmiţă Lambru a fost, fără îndoială, un răsfăţat al scenei. Spre exemplificare, un dialog comico-bahico-muzical Alexandru  Giugaru-Fărâmiţă Lambru.

Fărâmiţă Lambru a fost unul dintre cei mai compleţi şi originali lăutari bucureşteni din a doua jumătate a sec. XX. Ca instrumentist, cânta cu virtuozitate excepţională la başii mâinii stângi ai acordeonului, după cum stăpânea şi întreaga gamă de fiorituri melodice (de extremă fineţe şi subtilitate tehnică lăutărească, aproape „vocală”, pentru mâna dreapta). Fărâmiţă Lambru a fost primul acordeonist din România care a cântat la acordeon un solo de başi, la sfârşitul anilor ’40.

Fărâmiţă Lambru a încetat din viaţă pe data de 12 decembrie 1974 măcinat de tuberculoză. La numai 47 de ani. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.

(Fărâmiţă Lambru – „ Dor de mamă”)