(Audio) Fonoteca de aur – Maria Lătărețu

(Maria Lătăreţu – Au pornit olteni la coasă)

Maria Lătăreţu a venit pe lume la 7 noiembrie 1911, fiind cel de-al 16-lea copil al familiei Borcan, din comuna Bălceşti, judeţul Gorj, pe Valea Gilortului. „Când am deschis ochii pe lume, m-am pomenit într-o bătătură mică şi săracă, cu două încăperi. Acum nu mai există… Dar grădina casei mele nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în interiorul grădinii aveam tot felul de pomi fructiferi, mai mulţi pruni şi meri, iar în faţa casei aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasă grădină din Bălceşti”, declara „Privighetoarea României” într-un interviu acordat la radio în 1970.

Pe meleagurile aflate între Olt şi Jiu a deprins cele dintâi cântări de la mama sa, Maria, de fel din Novaci, din familia Culici – vestiţi lăutari de pe Valea Gilortului -, dar şi de la fratele său, care cânta la vioară şi pe care-l acompania. Copilăria nu a fost una uşoară, venind târziu pe lume, părinţii fiindu-i deja bătrâni, a trebui să muncească pentru a-i sprijini. Mergea la cules de prune prin sat, unde pentru câţiva bănuţi trebuia să şi cânte. Mergea la câmp, trudea din greu şi cânta cu celelalte fete din sat. Aşa a început să vină inspiraţia pentru versurile cântecelor sale. „La vârsta de 9 ani, îmi aduc aminte că m-am dus cu tata în casa lui popa Oprişescu din Cârligeii din Deal, acolo se făcea o petrecere, avea fini, eu, care niciodată nu cântasem la vreo masă aşa de mare ca să fiu ascultată de atâta lume, când am început să cânt cu tata am început să tremur de ruşine, de-abia apucam să termin cântecul şi, când am terminat de cântat, am şi fugit afară”, îşi amintea Maria Lătăreţu în 1970.

Era deja vestită în tot satul că ştia să cânte, iar în 1923, la vârsta de 12 ani, cânta în taraful lui Ionică Gîlcă din Novaci, apoi la Târgu-Jiu, în taraful fratelui său Ioniţă.

La 13 ani fratele artistei, Ioniţă Borcan, îi cumpără o chitară şi o învaţă să se acompanieze.

(Maria Lătăreţu – Pe drumul de la Cepari)

Nu împlinise bine 16 ani când Maria Lătăreţu a devenit cântăreaţa principală a tarafului „Tică Lătăreţu” – viorist şi cântăreţ din Leleşti, sat aflat în apropiere de Târgu-Jiu. Tânărul lăutar i-a devenit soţ, în 1928, interpreta ajungând cunoscută ca Maria Lătăreţu. Timp de zece ani a colindat din sat în sat, pe la nunţi şi petreceri, mergând până la Izverna Mehedinţiului, în hotar cu Banatul. Maria Lătăreţu devenise deja binecunoscută în toată Oltenia. O căutau şi veneau să înveţe de la ea tinerele cântăreţe gorjence care începeau să-şi clădească o carieră.

Ajunge pentru prima oară în Bucureşti în 1933 unde cântă pentru o scurtă perioadă de timp la localul „La fânăreasă”, întorcându-se apoi în Gorj.

În 1937, Constantin Brăiloiu a adus-o la Bucureşti, pentru înregistrările Arhivei de folclor a Societăţii Compozitorilor Români. Primele imprimări au fost făcute pe cilindri de fonograf, apoi pe discuri „Columbia”. Cântă prima oară la Radio Bucureşti pe 29 august 1937.

Cântă la localul lui Marcu Căciularu (din strada Vespasian, zona Gării de Nord) în 1937, la „Luna Bucureştiului” în 1938 şi în perioada 1939 – 1949 la „Dorul Ancuţei”, restaurant de lux din strada Alexandru Lahovari unde se întâlneau diferiţi oameni de artă – scriitori, compozitori, actori. La acesta din urmă, „Dorul Ancuţei”,  a fost angajată la recomandarea lui Constantin Brăiloiu.

Cântă cu taraful soţului ei până în 1949.

(Maria Lătăreţu – Măicuță să nu mă dai)

În 1949, Maria Lătăreţu devine cântăreaţa primei orchestre de muzică populară de stat, întemeiată în acelaşi an pe lângă Institutul de folclor, care avea să devină mai apoi orchestra „Barbu Lăutarul”. Pe estrada marilor săli de concerte poartă mesajul folclorului românesc în Rusia, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria, Egipt, Elveţia, Turcia, Grecia, Iordania şi Siria.

Profesorul Mihail Pop, aflat la o consfătuire pe teme folclorice, a fost surprins să constate la Stockholm că Maria Lătăreţu a fost foarte solicitată cu cântecul lung bătrânesc, oltenesc, vechi, arhaic „Mă uitai spre răsărit”, considerat şi catalogat a fi unul dintre cele mai frumoase ale lumii. „Maria Lătăreţu este una dintre cele mai autentice reprezentante ale cântecului lăutăresc oltenesc. Folcloriştilor le este cunoscută de multă vreme. Cântecele ei, chiar din discurile pe care le-a făcut Constantin Brăiloiu, au trecut hotarele ţării ajungând şi în străinătate. Îmi amintesc că odată, vorbind cu un folclorist suedez, mi-a spus că la Radio Stockholm se dă din când în când «Doina oltenească» a Mariei Lătăreţu, piesa fiind considerată unul din cele mai frumoase cântece din lume. Calitatea ei deosebită este că păstrează stilul autentic gorjenesc pe care îl interpretează cu multă delicateţe, cu multă suavitate. Pe lângă faptul că este o bună interpretă, ea îşi compune singură textele, adică creează la cântecele învăţate în tinereţe variante despre care putem spune că sunt ale Mariei Lătăreţu.” scria folcloristul Mihai Pop.

Maria Lătăreţu a cântat cu mari şefi de orchestră şi dirijori: Nicu Stănescu, Ionel Budişteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănăţeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea, Nicu Novac.

Repertoriul Mariei Lătăreţu însumează aproximativ 1 000 de cântece, din care 104 sunt creaţii personale.

Atât în tinereţe, cât şi în ultimii ani de viaţă, Maria Lătăreţu interpreta cântecele cu multă uşurinţă. Melodii ca „Mai ţii minte, măi, dragă Mărie”, „Lie, Ciocârlie”, „Sanie cu zurgălăi”, „Pe câmpul cu florile” vor rămâne pentru totdeauna în sufletele oamenilor. Modulaţiile şi inflexiunile calde din voce n-au părăsit-o niciodată, iar puterea creatoare creş-tea o dată cu vârsta. Avea un cântec pentru oricine şi pentru orice. A cântat primăvara ca nimeni alta, a fost cea mai mare cântăreaţă a florilor, a firului de iarbă crudă, a dragostei curate, a muncii, a înţelepciunii omului de ţară. Alaiul său de flori, ciripitul păsărelelor, pe care aproape în fiecare cântec le dezmierda, cu cadenţe melodioase, te fac mai bun, mai optimist. Cântecele Mariei Lătăreţu aduc în suflet linişte, dragoste şi împăcare, deoarece adună în ele frumuseţea, bucuriile şi dorurile plaiurilor olteneşti.

(Maria Lătăreţu – Cântă, cântă, Gorjule)

La Moscova, Maria Lătăreţu a cântat vreme de un an cu contract, la restaurantul de artă culinară românească „Dunărea”. A dat spectacole îndelung aplaudate la „Balşoi Teatr”, ocazie cu care l-a cunoscut pe Aram Haciaturian, marele compozitor al baletului „Spartacus”. Acesta i-a spus într-o seară artistei că afişul de la Dunărea trebuie modificat: „Pe el nu trebuie scris «În această seară cântă Maria Lătărețu» ci «În această seară cântă Crăiasa cântecului românesc».”

„Oricine şi-ar lua osteneala să o compare cu vestitele cântăreţe de altădată ale Gorjului, în frunte cu Ioana Zlătaru din Runcu şi Ioana Piper din Arcani, al căror glas ni-l păstrează memoria discului, va pricepe că Maria Lătăreţu a fost – mai mult decât o cântăreaţă de talent – creatoarea unui nou stil de cântare, care – prin ea – a făcut şcoală.” spunea etnomuzicologul Tiberiu Alexandru.

„Plăcută la vedere, cu gropiţe ascunse în colţul buzelor, cu dinţi de mărgăritar şi cu ochii de licurici, Mariţa e o autentică ţărăncuţă din Gorj, care ştie să zică minunat o sumedenie de cântări de un farmec deosebit. – scria, despre Maria Lătăreţu, compozitorul şi dirijorul Mihail Jora – Mariţa n-are voce mare. Însă, tradiţia sau poate un instinct miraculos, o ajută să înlocuiască această lipsă prin simplicitatea cu care intonează fraza muzicală şi prin calitatea de dicţiuni. Această din urmă însuşire e de altfel de o mare însemnătate, deoarece textul pe care îl zice Mariţa te încântă, pe cât te dezmiardă cântecul. Rămâi uimit de fantezia şi în acelaşi timp de echilibrul şi delicateţea de simţire ce se revarsă din versurile cântate şi care pot figura cu cinste într-o crestomaţie populară.”

„De data aceasta am stat în Iugoslavia mai mult. – nota folcloristul Sava Iancovici – Pretutindeni am constatat un interes sporit pentru ascultarea cântecelor interpretate de dumneavoastră la radio, pe discuri sau de la imitatori. Se poate spune că toţi cei care vorbesc româneşte vor fi ştiind altele, mai mult sau mai puţin despre România – dar despre Maria Lătăreţu ştiu în mod sigur cu toţii. Este plastică relatarea unui om simplu care spunea cam aşa «Păi, Maria cântă cam în toată ziua la noi în sat… la radioul nostru». În altă parte din Iugoslavia, unii români din Banat s-au plâns că nu apucă să cumpere discuri aduse din România din cauză că românii din Serbia le-o iau înainte cumpărând mai cu seamă discurile cu cântecele Mariei Lătăreţu.”

(Maria Lătăreţu – Pe câmpul cu florile)

Viaţa Mariei Lătăreţu este una de poveste. O poveste frumoasă de carieră, dar tragică de viaţă. Copilăria i-a fost marcată de lipsuri materiale, fiind nevoită să muncească pentru a-şi sprijini familia. Glasul unic şi inconfundabil a ajutat-o să ajungă cunoscută, dar dramele vieţii nu s-au oprit aici. A avut şase copii, dintre care cinci i-au murit. Nu şi-a îngropat doar odraslele, ci şi soţul. Fiul, Ion, şi nora sa, Ioana, i-au fost cel mai mare sprijin în viaţă. S-a dedicat cântecului şi nu s-a preocupat niciodată de avere. A fost recunoscută pentru bunătatea şi dărnicia sa. A părăsit această lume făcând ce a iubit mai mult, cântând pe scenă. „Vă las cântecele mele”, cântecul său testament, a fost ultimul interpretat în faţa publicului din comuna Româneşti, judeţul Botoşani, la 27 septembrie 1972. Ultima înregistrare video a artistei, realizată cu opt zile înainte să treacă în nefiinţă, „Uită-te lume la mine”, cunoscută ulterior sub denumirea „Vă las cântecele mele”, pare a fi un rămas bun şi totodată un testament verbal al artistei, care ne încredinţează o moştenire nepreţuită, dusă mai departe de generaţiile următoare de artişti.

(Maria Lătăreţu – Vă las cântecele mele)

De-a lungul carierei sale, Maria Lătăreţu a fost răsplătită cu importante medalii şi ordine:

– medalia A cincea Aniversare a Republicii Populare Române, acordată pentru meritele deosebite în promovarea melosului popular (1952);

– Ordinul „Muncii”, clasa a III-a  (1954);

-titlul de  Artist Emerit al Republicii Populare Române (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice”.

– Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a  (1968).

În anul 1972, Maria Lătăreţu a pornit într-un turneu în toată ţara, alături de Ion Luican, Laura Lavric şi Ionel Şchipoancă.  Moare, din cauza unei congestii cerebrale, pe 27 septembrie 1972 la căminul cultural din comuna Româneşti (judeţul Botoşani). Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din Bucureşti.

(Maria Lătăreţu – Dor de mamă)