Connect with us

Muzica si film

(Audio) Fonoteca de aur: Zavaidoc

Patronii de restaurante se băteau să-l aducă în localurile lor.

Published

on

Zavaidoc  (Piteşti, 8 martie 1896 – Bucureşti, 13 ianuarie 1945) este,  alături de Barbu Lăutarul, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Grigoraş Dinicu, Fănică Luca, Sava Pădureanu, Nicu Stănescu, Petrică Moţoi, Fărâmiţă Lambru şi Ionel Budişteanu, unul dintre cei mai mari şi mai vestiţi lăutari ai ţării din toate timpurile.

Pe numele său Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la 8 martie Zavaidoc 71896, la Piteşti. Era fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu (rudă a cunoscutelor familii Dură din Piteşti şi Ungureanu din Târgovişte) şi al Constandinei. Tănase Teodorescu (interpret la vioară şi ţambal) se pare că îşi lua băieţii, iarna, sub şubă, plecând cu ei la nunţi şi hore.

În familie se mai nasc un băiat şi două fete. Se pare că supranumele de „Zavaidoc” l-a primit pe când îi înveselea pe ofiţerii serviciului militar, „naş” fiindu-i generalul Traian Moşoiu, acesta „botezându-l” astfel de la o variantă lexicală regională veche („zavaidoacă”) – „năbădăiosul”, „neastâmpăratul”, „zurbagiul”, fire iute, om pus pe veselie şi nebunii.

Rămas orfan din adolescenţă, tatăl său a murit pe când acesta avea vârsta de 14-15 ani, deşi era mezinul familiei, a fost nevoit să asigure pâinea celor din casă.

Marin, împreună cu fratele Vasile şi sora Zoe, pleacă la Bucureşti şi formează un taraf, numit mai târziu Fraţii Zavaidoc. Vasile cântă la vioară, Marin la chitară, Zoe la acordeon.

Primele date sigure despre Zavaidoc sunt legate de Primul Război Mondial. La 3 octombrie 1916, Zavaidoc se înrolează voluntar, alături de fratele său Vasile, în Regimentul 44 Infanterie.

Livretul militar ne spune că avea înălţimea de 1,56 m şi 80 kg, şi, ca semnalmente, o cicatrice la buză, păr negru şi ochi căprui. I s-a încredinţat misiunea de a cânta răniţilor pe linia frontului din Moldova în echipa condusă de George Enescu, din care făceau parte taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora şi Elena Ventura.

(Zavaidoc – De ziua nunţii tale-ţi scriu)

După război, Bucureştiul reînvie. Oamenii vor să uite traumele, înflorind restaurantele şi grădinile de vară. Artiştii sunt în prim-planul atenţiei. În Bucureştiul interbelic, ,,oraş al cântecului sub ceruri largi de vară”, după cum îl numeşte George Sbârcea, începe să se înalţe steaua lui Zavaidoc.

Putea fi cântăreţ de operă, dar Zavaidoc, având nevoie de bani pentru a se întreţine şi în acord cu firea sa, preferă să cânte în localuri din Bucureşti, dar şi din Piteşti, Arad, Iaşi, Târgovişte, Zavaidoc 6Ploieşti, Roşiorii de Vede, Caracal, Timişoara, Câmpulung-Muscel, Cernăuţi, Odessa, Tighina. A fost trimis la Dumitru Mihăilescu-Toscani, tenor al Operei Române, pe la care treceau toate marile voci ale timpului. Toscani a încercat zadarnic să-l prindă în mrejele operei, să-l facă tenor. Petre Ştefănescu-Goangă, întors de la studiile din străinătate, voia şi el să facă din năbădăiosul cântăreţ un tenor remarcabil.

Ar fi putut ajunge solist de operă, dar cum toate restaurantele renumite ale Piteştiului şi mai apoi ale Bucureştiului „se băteau” să-l aibă în program, a ales banii. Rupea gura târgului cu taraful său de familie, cu Vasile la vioară, Zoia la acordeon, iar Marin-Zavaidoc cu vocea.

Mai târziu li s-a alăturat şi grecul Tănase Perlidius, clarinetist, soţul Zoiei, pentru ca în cele din urmă să cânte în taraf şi fetele acestora: Olga la vioară, Paula la acodeon şi Gili la pian.

În perioada interbelică, muzica lui Zavaidoc era la mare căutare. Vocea lui puternică răsuna în saloanele pline ale restaurantelor vestite ale vremii. Patronii de restaurante se băteau să-l aducă pe Zavaidoc în localurile lor. Patima cu care cânta ţinea oamenii la masă nopţi întregi.

Este invitat să cânte şi în Bulgaria,Cehoslovacia, Franţa, Rusia, Ucraina şi Ungaria. Foarte puţini ştiu că Zavaidoc s-a aflat, în 1919, alături de trupele române care au ocupat Budapesta.

(Zavaidoc – Di, di, di murgule, di)

Prin 1925-1926, Zavaidoc semnează primul contract cu Casa de discuri Columbia şi scoate apoi disc după disc. Nimeni nu ştie câte! Peste 30, se pare.

Discurile sale, de la casele Columbia, His Master’s Voice, Odeon şi Cristal – ce cuprind şlagăre precum ,,De când m-a aflat mulţimea”, ,,Dragostea e ca o râie”, ,,Foaie verde spic de grâu”, ,,Mărie şi Mărioară” , ,,Pe deal, pe la Cornăţel” sau vestitul ,,Cântec al lui Zavaidoc” – i-au adus milioane de lei. Avea contracte de sute de mii de lei.

Restaurantele bucureştene se bat pe el (şi concurenţa era dură: Cristian Vasile, Jean Moscopol, Maria Tănase, Titi Botez, Gion, Zavaidoc 4Dorel Livianu, Mia Braia ori Petre Alexandru) pentru a cânta clienţilor – Carpaţi, Coşna, Kiseleff, La berbec, La cotitură, La Mariţa borţoasa, Mărăşeşti, Parcul trandafirilor, Roata lumii, Unic, Stoica, Tralea, Cireşica, ajunsese să fie cunoscut, pentru călătorii cu tramvaiul, ca staţia Zavaidoc. Vatmanul striga: ,,Dă-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!”.

(Zavaidoc – Dragostea e ca şi o râie)

În 1937, cântă la Paris, însoţind delegaţia României la Expoziţia Universală. Face senzaţie în Cartierul Latin, în restaurantul românesc condus de George Botez – fratele artistului Titi Botez.

În 1940, fratele Vasile moare pe neaşteptate în urma unui atac cerebral, cauzat de pierderea unei importante sume de bani la jocul de table. La Radio s-a anunţat că Marin Teodorescu (Zavaidoc), nu Vasile Teodorescu a decedat. Prin localuri s-au făcut pariuri (şi acestea mergeau până la 4 000 de lei) pe tema: cine murise?

Se căsătoreşte, în sfârşit, la 43 de ani. Femeile roiau în jurul lui. Probabil nu se căsătorea dacă iubita sa, Constanţa, nu ar fi fost Zavaidoc 2gravidă în şapte luni. Soţia, născută în anul 1911, deci mai tânără cu 15 ani, era geloasă. Zavaidoc îi explica mereu că o meserie ca a lui presupune multe zâmbete împărţite cucoanelor. Îşi răsfăţa mereu soţia, în restaurante erau serviţi cu şampanie direct de patroni, comandau peşte viu, din acvariu.

În seara de 9 noiembrie 1940, Constanţa, soţia sa, îi aduce pe lume primul copil, o fetiţă, botezată tot Constanţa.

(Zavaidoc – Dacă ea nu mă iubeşte)

În toamna anului 1941, Zavaidoc revine la Piteşti. Se spune că a cântat toată noaptea cu fetiţa sa Constanţa în braţe, când aceasta a împlinit un an. Viaţa de familie nu e tocmai liniştită. Din când în când, câte ,,o nebună”, cum le zicea soţia lui, venea din Bucureşti la Piteşti, necrezând că Zavaidoc s-a căsătorit.

Curând, la 26 ianuarie 1942, la Piteşti, i se naşte băiatul. Botezat chiar… Zavaidoc, deşi tatăl s-a gândit o perioadă să-i dea numele fratelui decedat, Vasile. Foarte bucuros, Zavaidoc străbate Piteştiul de la un capăt la celălalt într-o sanie plină cu sticle de şampanie, pentru a ciocni cu orice trecător.

În 1943, plutonierul în rezervă Zavaidoc primeşte ordin de Zavaidoc 5concentrare la o unitate din Târgovişte. Aici, ziua şi-o petrece în unitate, iar nopţile în localuri. Inima sa cunoaşte o nouă dragoste, Ţuca. Viorel Cosma povestea că Ţuca, pentru a-l păstra numai pentru ea, îi fură efectele militare! Pentru ea compune tangoul Ţuca. De altfel, Zavaidoc chiar plănuia să divorţeze pentru ea! Dar soţia intervine energic!

Pleacă la Tighina, la ordin superior, militarii din Basarabia făcând un şlagăr din al său „Soldăţelul lui tăticu”. Pe frontispiciul unui mare restaurant din Tighina, „Victoria”, scria cu litere mari: ,,Aici cântă marele cântăreţ român Zavaidoc, venit să distreze armata română”. Într-o bună zi este „răpit” în plină stradă, fiind dus la Odessa, la mareşalul Ion Antonescu, pentru a susţine o petrecere ce se prelungeşte două zile şi o noapte.

(Zaiadoc – Bună seară mândră bună)

Bombardamentele din 1944 îl prind pe Zavaidoc în Capitală. Aviaţia îi face una cu pământul casa din vecinătatea Gării de Nord. Sora sa Zoe moare în bombardament, lăsând cinci copii în urmă.

Îndurerat, Zavaidoc se refugiază la Caracal. Noaptea cânta, iar ziua Zavaidoc 3se ascundea prin adăposturi. S-a mutat apoi la Roşiori de Vede. Un patron de restaurant angajase, special pentru acompanierea lui Zavaidoc, o orchestră de 20 de oameni. Vocea lui străbătea noaptea până departe pe stradă, deşi cânta fără microfon şi fără staţie de amplificare.

Soţia sa, Tanţa Teodorescu, scria despre soţul său: „Mă ruga să-l aştept cu cămăşile de port-mantou pregătite şi, cum camera noastră era în continuarea restaurantului, Zavaidoc trecea pe un culoar şi venea de schimba patru cămăşi pe noapte”.

23 august 1944 îl găseşte ca solist la restaurantul Viscol din Vişoi (Câmpulung-Muscel). Toamna are o piesă nouă în repertoriu: „Oci ciornîi” (Doi ochi negri), adresată îndeosebi militarilor sovietici. De la Câmpulung ajunge la Turnu Măgurele, unde, la 26 noiembrie, i se naşte al treilea copil, Niculina. Familia stătea în gazdă la o rudă.

Ruinat, fără casă, cu grija nepoatelor pe cap, cu trei copii, Zavaidoc Bucuresti 1cade la pat, tensiunea îi ajunge la 28, face nefrită, i se varsă urina în sânge. La 31 decembrie 1944 este internat la Spitalul bucureştean Filantropia. Orbeşte, trăindu-şi în chinuri ultimele clipe ale vieţii. A murit la 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi cu fiica sa Niculina. Este înmormântat în Cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti.

(Zaiadoc – Maria neichii Marie)