Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Belgia, paralizată de o grevă generală

Avioane ţintuite la sol, şcoli, spitale, administraţii şi transport urban perturbate – sunt rezultatele unei greve, la nivel naţional, care are loc, astăzi, în Belgia.

Belgia, paralizată de o grevă generală
Foto: Arhivă

Publicat de Lica Simona, 31 martie 2025, 11:51

Apelul la grevă a fost făcut de două cele mai mari sindicate – creştin CSC şi socialist FGTB – împotriva proiectelor de reformă ale noului premier al Belgiei, conservatorul flamand Bart De Wever, informează AFP.
În vizorul sindicatelor se află, în primul rând, proiectul de a suprima regimurile speciale de pensionare şi de a alinia vârsta de pensionare, pentru toţi funcţionarii, la cea din sistemul privat, 66 de ani, în prezent.

Tot astăzi, sectorul cultural din Belgia a anunțat o adunare, în centrul Bruxellesului, contra unei preconizate reforme cu privire la statutul artistului.
Toate zborurile comerciale de pe aeroporturile Bruxelles-Zaventem şi Charleroi au fost anulate.
La Bruxelles, reţeaua de metrou, de tramvai şi autobuz era foarte perturbată, în această dimineaţă, în timp ce traficul fluvial a trebuit să fie întrerupt în Marea Nordului şi portul Gent.
Această ‘grevă generală’ de 24 de ore, la care se vor ralia, de asemenea, gardienii din închisori, personalul spitalicesc sau cel din sistemul de salubrizare, se înscrie într-o amplă mobilizare, lansată ca rispostă la proiectele coaliţiei De Wever, pentru redresarea finanţelor publice.

 Belgia se numără printre ţările din UE vizate de o procedură pentru deficit excesiv.

sursa: Agerpres

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:54

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți

Președintele american a lansat o nouă amenințare comercială la adresa Mexicului. Declarația nu echivalează cu intrarea în vigoare a unor taxe...

Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale, invocând o caravană de migranți
Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:51

Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare

Sprijinul anunțat la Dublin include generatoare, autobuze și poduri de pontoane, pentru nevoile Ucrainei înaintea...

Uniunea Europeană va trimite Ucrainei 500 de generatoare
Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:48

Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei

Serviciul norvegian de securitate estimează un risc mai mare pentru infrastructură, dar precizează că nu a identificat tentative împotriva unor...

Norvegia avertizează asupra unui risc crescut de sabotaj atribuit Rusiei
Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:45

Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe

Kremlinul a prezentat discuțiile drept constructive, dar nu a anunțat un acord de încetare a focului după întâlnirea cu reprezentanții...

Putin s-a întâlnit la Moscova cu emisarii Casei Albe
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:42

SUA reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

Ambasadorul american a discutat cu vicepremierul pentru reintegrare despre soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și respectarea...

SUA reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:39

Israelul interzice accesul lui Jean-Luc Mélenchon și al lui Mathilde Panot

Autoritățile israeliene au anunțat o interdicție pentru doi lideri ai stângii franceze. Mélenchon a contestat public...

Israelul interzice accesul lui Jean-Luc Mélenchon și al lui Mathilde Panot
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:36

Justiția spaniolă suspendă gruparea neonazistă Núcleo Nacional

Un judecător a dispus suspendarea activității grupării, închiderea sediului și blocarea conturilor, într-o anchetă privind infracțiuni...

Justiția spaniolă suspendă gruparea neonazistă Núcleo Nacional
International vineri, 13 noiembrie 2026, 08:33

SUA raportează plăți de miliarde de dolari către Venezuela pentru resurse naturale

Un raport al Departamentului de Stat descrie mecanismul financiar folosit pentru veniturile din resursele Venezuelei, inclusiv petrol și...

SUA raportează plăți de miliarde de dolari către Venezuela pentru resurse naturale