Connect with us

National

Bilanț Covid – 19 aprilie

Published

on

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.768 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, informează Grupul de Comunicare Strategică.

În intervalul 18.04.2021, ora 10:00 – 19.04.2021, ora 10:00 au fost raportate 149 de decese (91 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, patru decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 53 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani.

147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Până astăzi, 19 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.031.072 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 944.774 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 26.381 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.