Connect with us

National

Bilanț Covid

Published

on

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, informează Grupul de Comunicare Strategică.

În intervalul 05.01.2021, ora 10:00 – 06.01.2021, ora 10:00 au fost raportate 121 de decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, opt decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40 – 49 de ani, șapte decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru doi pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 586.764 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 16.299 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

ULTIMA ORĂ

International9 ore ago

UE adoptă poziția de negociere pentru siguranța jucăriilor în contextul preocupărilor legate de substanțele nocive

Consiliul şi Parlamentul European au adoptat poziţiile de negociere pentru noul regulament privind siguranţa utilizării jucăriilor. Demersul vine pe fondul...

National9 ore ago

Ancheta continuă în cazul omorului în plină stradă din Piața Crângași

Procurorii și polițiștii continuă ancheta legată de adultul ucis în bătaie alaltă-seară în plină stradă în capitală. Evenimentul a avut...

National9 ore ago

Guvernul aprobă noi proiecte de investiții în infrastructura rutieră și feroviară și în sistemul informatic

Mai multe proiecte de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară au fost aprobate de Guvern, în şedinţa de astăzi. Va...

Regional9 ore ago

Seară balcanică, mixuri inedite, trap și butaforie impresionantă, la IntenCity

Staruri internaționale și cele mai cunoscute nume din muzica românească vor urca pe cele două scene ale Festivalului IntenCity, care...

Regional10 ore ago

Craiova găzduiește etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească”

În perioada 15-19 mai 2024, Craiova este gazda etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească” pentru gimnaziu, care...

Regional10 ore ago

Colegiul Național „Carol I” Craiova a primit distincția Gold Preparation Centre

Colegiul Național „Carol I” Craiova a organizat astăzi evenimentul: „Istorie, Educație, Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia...

Alegeri 202415 ore ago

Alegeri Parlamentul European: agenda electorală – 16 mai

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON