Connect with us

Evenimente

Bilanț negru (audio)

Bilanţul accidentului produs, ieri, pe DN 2, între Fălticeni şi Gura Humorului a ajuns la cinci morţi

Published

on

Bilanţul negru al accidentului de circulaţie produs, ieri, pe DN 2, între Fălticeni şi Gura Humorului a ajuns la cinci morţi, între care un copil de 7 ani. Băiatul, care fusese grav rănit în coliziunea dintre două autoturisme, a murit la spitalul din Fălticeni. Ceilalţi trei copii şi o femeie sunt internaţi la Suceava, după ce fuseseră duşi iniţial la Fălticeni. Corespondenta RRA Mihaela Buculei transmite:

Poliţia încearcă să stabilească circumstanţele în care cele două maşini s-au ciocnit frontal, mai ales că tragedia s-a petrecut într-o zonă care nu este cunoscută ca fiind periculoasă. Cele două maşini circulau din sensuri opuse, iar la un moment dat, una dintre ele a pătruns pe contrasens, nu se ştie din ce motiv. Autorităţile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, dar ambii şoferi au murit în accident.