Connect with us

Evenimente

Bombardamente în Ucraina

Armata rusă a bombardat ieri 40 de localităţi şi pregăteşte atacuri în regiunile Herson şi Zaporojie

Published

on

Armata rusă a bombardat ieri 40 de localităţi şi pregăteşte atacuri în regiunile Herson şi Zaporojie, a anunţat armata ucraineană. Ambele regiuni sunt controlate parţial de Rusia, care le revendică integral şi le-a anexat, toamna trecută, împreună cu cele două regiuni din Donbass, Luhansk şi Doneţk. Forţele ruse atacă şi în Donbass, unde cele mai violente lupte continuă să se poarte în zona oraşului Bahmut, aflat sub asalt de mai bine de o jumătate de an şi distrus în mare parte de bombardamentele ruseşti. Reuters notează că armata ucraineană pare să reziste tot mai greu în această localitate. Unii analişti cred că, dacă Bahmutul cade, poate fi folosit ca rampă de lansare a unor ofensive care să îi permită Rusiei să captureze tot Donbassul, principalul obiectiv al Moscovei după ce a pierdut bătălia pentru Kiev. Ucraina spune însă că valoarea strategică a oraşului e limitată, dar că intenţionează să reziste cât mai mult pentru a le provoca pierderi umane şi materiale cât mai mari ruşilor.