Brad Pitt va produce un film SF

Publicat de Cosmin Meca, 22 noiembrie 2015, 11:19
Brad Pitt şi studiourile Warner Bross vor produce pentru marele ecran un film SF, inspirat din romanul „Illuminae”, ce a fost inclus în luna octombrie pe lista bestsellerurilor publicată în The New York Times, informează Mediafax.
Starul hollywoodian va produce acest lungmetraj prin intermediul companiei sale Plan B. Lansat în luna octombrie, romanul „Illuminae” a avut parte de cronici elogioase şi a fost inclus încă din prima săptămână după publicare în lista bestsellerurilor The New York Times în secţiunea „Young Adult Hardcover”.
Întreaga poveste este relatată prin intermediul unui dosar ce include documente confidenţiale interceptate ilegal, e-mailuri, fişiere medicale, interviuri şi conversaţii purtate pe sisteme de mesagerie instantanee.