Connect with us

Regional

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, în Olt

Published

on

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt organizează vineri, 18 octombrie 2019, începând cu ora 9.00, la Slatina (Casa de Cultură a Sindicatelor) și  Caracal (foaierul Teatrului Naţional), Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt a demarat acţiunea de contactare a agenţilor economici în vederea depistării unui numar cât mai mare de locuri de muncă vacante, din diverse domenii de activitate, care să fie oferite participanţilor la bursă.

Până la data de 10 octombrie 2019 au fost contactaţi 63 agenţi economici, din care 23 au confirmat participarea, cu un număr de 223 locuri de muncă vacante, din care 10 sunt pentru persoanele cu studii superioare, principalele meserii fiind: inginer construcţii civile, inginer piscicol, inginer drumuri, inginer autovehicule, lucrător comercial,frizer, manichiurist, zidar rosar, instalator, sudor, mecanic utilaje, şofer, operator confecţioner, confecţioner asamblor articole din textile,ambalator manual,muncitor necalificat.