Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 18 decembrie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– S-a întâmplat într-o zi de 18 decembrie

* Se împlinesc 150 de ani (1865), de când, în Statele Unite ale Americii a fost abolită sclavia, odată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament al Constituţiei

* Se împlinesc 135 de ani (1880), de la apariţia, în Monitorul Oficial, a ordinului de înfiinţare a Şcolii Normale Superioare din Bucureşti (va începe să funcţioneze din ianuarie 1881), sub direcţia lui Ion Zalomit. Aceasta a luat fiinţă ca anexă a Universităţii din Bucureşti, existenţa ei fiind considerată, în epocă, absolut necesară pentru pregătirea pedagogică a viitorilor profesori

* Acum 123 de ani (1892), la „Mariinsky Theatre” din St. Petersburg, avea loc premiera baletului în două acte şi cincisprezece tablouri “Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski. Compozitorul rus a început lucrul la „Spărgătorul de nuci” în ianuarie 1892 şi deja în luna martie a aceluiaşi an l-a terminat

* În urmă cu 93 de ani (1922), la Dayton (SUA), se efectua primul zbor de încercare cu elicopterul conceput şi realizat de inginerul american de origine română George de Bothezat (Gheorghe Botezatu) (n. 1882 – m. 1940)

* Acum 92 de ani, secţia militară a Muzeului Naţional al României (creată în aprilie 1914) a fost transformată în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional; înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost Generalul Constantin Ştefănescu-Amza. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre şi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din Strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din Strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional

* Acum 87 de ani (1928), avea loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)

* În urmă cu 71 de ani, apărea primul număr al cotidianului francez „Le Monde”, fondat de Hubert Beuve-Mery, după ce generalul Charles de Gaulle îşi exprimase dorinţa de a înfiinţa în Franţa un ziar „cu greutate” orientat spre străinătate. S-a pornit la drum cu un capital de 200.000 de franci francezi, repartizaţi în 200 de acţiuni. Primul număr a văzut lumina tiparului la 18 decembrie 1944, purtând însă data de 19 decembrie (fiind un ziar de seară, care iese de la tipar după-amiaza cu data zilei de mâine)

* Unităţi ale Armatei a IV-a române pătrundeau, acum 71 de ani (1944), pe teritoriul Cehoslovaciei, unde au participat la operaţiuni militare până la 12.V.1945 (în a doua conflagraţie mondială)

* Adunarea Generală a ONU adopta, în urmă 36 de ani (1979), Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (a intrat în vigoare la 3.IX.1981; România a ratificat Convenţia la 7.I.1982)

* În urmă cu 24 de ani (1991), la Strasbourg, avea loc semnarea actului de aderare a României la Convenţia Culturală Europeană. Convenţia Culturală Europeană a fost încheiată, sub egida Consiliului Europei, la Paris, la 19.XII.1954

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Cuvios Daniil Sihastrul (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

 

– „Ziua Minorităţilor Naţionale din România”, sărbătorită pe baza unei hotărâri a Guvernului din decembrie 1998 (la 18.XII.1992 Adunarea Generală a ONU a adoptat o hotărâre în legătură cu drepturile minorităţilor etnice, religioase şi lingvistice)

 

– 1824, 18/29: S-a născut Vasile Maniu, publicist, scriitor, istoric (a cercetat orginea poporului român, încercând să definească conceptul de naţiune română) şi om politic liberal; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (m. 1901). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 24 decembrie 1824

 

– 1846: A murit mitropolitul Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet; alături de Gheorghe Asachi, a avut o contribuţie însemnată în organizarea învăţământului de toate gradele din Moldova (n. 1768)

 

– 1899: A murit Bonifaciu Florescu, critic literar, poet şi traducător, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu (n. 1848)

 

– 1915, 18/31: S-a născut Vintilă Horia (numele la naştere: Gheorghe Caftangioglu), poet, eseist, romancier, diplomat, filosof, jurnalist şi pedagog; în februarie 1946 este condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă; a trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania; cunoscut pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” (Premiul Goncourt 1960, acordat, nedecernat) (m. 1992, la Villalba, Spania) – 100 de ani

 

– 1917: A murit (la Tokyo) Nicolae D.[imitrie] Xenopol, poet, prozator (se numără printre primii susţinători ai realismului la noi) şi om politic liberal (şef de cabinet al lui I. C. Brătianu între anii 1885 şi 1914, deputat, ministru al industriei şi comerţului, ministru plenipotenţiar al României în Japonia); fratele istoricului A. D. Xenopol (n. 1858)

 

– 1925: S-a născut compozitorul Vasile Veselovski (m. 1998) – 90 de ani

 

– 1929: S-a născut ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (m. 2000)

 

– 1933: S-a născut inginerul agrochimist Cristian Ioan D. Hera; contribuţii în domeniul ştiinţei solului, nutriţiei plantelor şi folosirii raţionale a îngrăşămintelor chimice; a introdus cercetarea cu izotopi stabili şi radioactivi în agricultura din România; membru titular al Academiei Române din 2004, vicepreşedinte al acestui for

 

– 1937: S-a născut istoricul literar Georgeta Antonescu

 

– 1939: A murit Nicolae Drăganu, filolog, lingvist, lexicograf şi istoric literar, preşedinte al Secţiei literare a ASTREI; s-a numărat printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, contribuind la stabilirea etimologiei cuvintelor regionale şi arhaice; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1884)

 

– 1963: A murit medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningită cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

 

– 1977: A murit Teodor Scarlat, poet, prozator şi traducător (n. 1907)

 

– 1981: A murit compozitorul Aurel Popa (n. 1917)

 

– 1987: A murit criticul literar Mircea Scarlat (n. 1951)

 

– 1989: A murit Franz Liebhard (pseudonimul literar al lui Robert Reiter), poet de limba maghiară, ulterior, scriitor de limba germană şi traducător, originar din Timişoara (n. 1899)

 

– 1993: A murit actorul Gheorghe Cozorici (n. 1933)

 

– 1997: A murit Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi scriitor (n. 1908)

 

– 2006: A murit Ion Rotaru, critic, istoric literar şi profesor (n. 1924)

 

– 2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1929)

 

– 2010: A murit actriţa Rodica Tapalagă (n. 1939) – 5 ani

 

– 2013: A murit Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Migrantului”; marcată, anual, pe baza Rezoluţiei 55/93 din 4.XII.2000, a Adunării Generale a Naţiunilor Unite (la 18.XII.1990, prin Rezoluţia 45/158, fusese adoptată Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor acestora – 25 de ani)

 

– “Ziua Internaţională a Limbii Arabe”; iniţiativa de a dedica o zi a anului fiecăreia dintre cele şase limbi oficiale ale ONU – chineză, engleză, franceză, spaniolă şi rusă – aparţine Departamentului pentru informaţii publice al Secretariatului ONU, care a pus-o în practică începând cu anul 2010. Data de 18 decembrie a fost aleasă pentru limba arabă deoarece este ziua când, în 1973, Adunarea Generală a ONU a adoptat araba ca limba sa oficială

 

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Niger; aniversarea proclamării republicii – 1958

 

– 1737: A murit Antonio Stradivari, celebru constructor italian de viori (n. ~1644)

 

– 1803: A murit Johann Gottfried Herder, scriitor şi filosof german (n. 1744)

 

– 1829: A murit naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck; a elaborat prima teorie evoluţionistă, care oferea şi o explicaţie ştiinţifică a evoluţiei („Filosofia zoologică”, 1809) (n. 1744). NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca dată a naşterii 1.IV.1744

 

– 1860: S-a născut Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (m. 1908) – 155 de ani

 

– 1865: A murit compozitorul şi dirijorul brazilian Francisco Manuel da Silva, autorul imnului naţional (compus în 1822, ca piesă pentru fanfară, i se vor adăuga versurile abia peste o sută de ani, în 1922); fondator al Conservatorului din Rio de Janeiro – 1847 (n. 1795) – 150 de ani

 

– 1879: S-a născut Paul Klee, pictor, gravor şi scriitor elveţian; membru al grupărilor avangardiste (m. 1940)

 

– 1913: S-a născut Willy Brandt (numele real: Herbert Ernst Karl Frahm), om politic social-democrat german; preşedinte al Partidului Social-Democrat (1964-1987), apoi preşedinte de onoare; cancelar federal al RFG (1969-1974); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1971, drept recompensă pentru politica sa de apropiere de Europa de Est şi de Germania de Est (m. 1992)

 

– 1919: A murit Sir John William Alcock, aviator englez, care, împreună cu Arthur Brown, a efectuat, în 1919, primul zbor transatlantic fără oprire (n. 1892)

 

– 1920: S-a născut soprana germană Rita Streich (m. 1987) – 95 de ani

 

– 1943: S-a născut Keith Richards, muzician englez, chitaristul şi unul dintre membrii fondatori ai celebre trupe “The Rolling Stones”

 

– 1943: S-a născut saxofonistul american Bobby Keys, membru al formaţiei Rolling Stones (m. 2014)

 

– 1946: S-a născut regizorul american Steven Spielberg; de trei ori câştigător al premiului Oscar şi producătorul de film cu cel mai bun succes financiar al tuturor timpurilor; filmele sale au avut încasări de aproape 8 miliarde de dolari la nivel mondial

 

– 1950: S-a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor de film din Australia – 65 de ani

 

– 1963: S-a născut actorul şi producătorul american de film Brad Pitt

 

– 1968: A murit Dorothy Annie Elizabeth Garrod, arheolog şi cercetător britanic; a fost cea dintâi femeie numită profesor la Universitatea Cambridge (1939) şi cea dintâi cercetătoare a preistoriei care a deţinut o catedră universitară în ansamblul universitar Cambridge-Oxford (n. 1892)

 

– 1978: S-a născut actrița americană Katie Holmes

 

– 1980: S-a născut cântăreaţa pop şi compozitoarea americană Christina Aguilera – 35 de ani

 

– 1990: A murit violoncelistul şi compozitorul francez Paul Tortelier (n. 1914) – 25 de ani

 

– 1995: A murit inginerul german Konrad Zuse, inventatorul primului calculator din lume; în 1938 el a realizat un prim computer mecanic – Z1; câţiva ani mai târziu, în 1941, a construit primul computer electronic programabil din lume – Z3 (n. 1910) – 20 de ani

 

– 2001: A murit şansonetistul şi compozitorul francez Gilbert Bécaud (n. 1927)

– 2011: A murit Václav Havel, om politic şi scriitor ceh; simbol al disidenţei anticomuniste şi al renaşterii democraţiei în Europa de Est; unul dintre întemeietorii mişcării contestatare „Carta 77”; arestat şi închis de mai multe ori în perioada 1977-1989 pentru atitudinea sa anticomunistă; ultimul preşedinte al Cehoslovaciei (1989-1992) şi primul preşedinte al Republicii Cehe (1993-2003) (n. 1936)