Connect with us

Azi despre ieri

Calendarul zilei 29 ianuarie

Published

on

EVENIMENTE INTERNE

 

– Senat

* Lucrări în Comisii:

  • Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

 

– Guvern

* Timişoara: Premierul Dacian Cioloş participă la decernarea titlului Doctor Honoris Causa omului politic portughez, Jose Manuel Barroso, de către Universitatea de Vest Timișoara

 

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru astăzi verdictul în dosarul „Hidroelectrica”, în care sunt inculpaţi fostul ministru al economiei, Codruţ Şereş şi şase foşti directori ai companiei, la judecarea în fond a cauzei aceştia primind pedepse între patru şi cinci ani de închisoare

 

– Istorie

* Brașov: Drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu va fi expus pentru o zi într-o expoziție itinerantă prin țară, în perioada 25 – 29 ianuarie, înainte ca acesta să fie scos la licitație, pe 3 februarie. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – la Muzeul „Casa Mureșenilor” – Piața Sfatului nr. 25
  • ora 12:00 – conferinţă de presă

 

– Cultură

* Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe, cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare organizează lansarea primului volum al colecţiei „Invitaţie la drum”, dedicat României, editată de RomaTrE-Press (editura Universităţii de Studii Roma Tre) – ora 11:00, în sala Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare, Calea Victoriei nr. 88.La eveniment vor participa, din Italia, Vincenzo Mannino, prorector delegat la Departamentul de Relaţii Internaţionale, Universitatea Roma Tre, prof. Francesco Guida, Directorul Departamentului de Ştiinţe Politice a Universităţii Roma Tre, Silvia Terzi, directorul Departamentului Economie al Universităţii Roma Tre

* Orchestra Națională Radio prezintă „La Favorita”, creație a compozitorului italian Gaetano Donizetti, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi, alături de Corul Academic Radio, pregătit de Dan Mihai Goia şi de o pleiadă de artiști lirici în frunte cu mezzo-soprana Ruxandra Donose (în rolul Leonorei) – ora 19:00, la Sala Radio

* Între 29 și 31 ianuarie, Astra Film on Tour aduce, la Muzeul Național al Țăranului Român, 6 documentare de top din programul Astra Film Festival 2015. Proiecțiile sunt programate în fiecare zi cu începere de la ora 18:00, în Studioul „Horia Bernea” din Șos. Kiseleff nr. 3, Sector 1. Cea de-a XXIII-a ediție a Astra Film Festival va avea loc la Sibiu între 17 și 23 octombrie 2016. Un eveniment suținut de Radio România Cultural

* Gala Metalhead Alternative Rock Awards 2015 are loc la Arenele Romane, de la ora 19:00

* Cluj-Napoca: Filarmonica de Stat „Transilvania” organizează concertul vocal-simfonic extraordinar care îl readuce la pupitrul orchestrei filarmonicii pe tânărul dirijor Gabriel Bebeşelea – ora 19:00. Pe scena Colegiului Academic va urca şi violonista Cristina Anghelescu, pentru a intepreta „Concertul pentru vioară, în Re major”, de Beethoven

* Sibiu: „Secretele Egiptului Antic”, prima expoziţie interactivă pentru copii are loc în Piaţa Mică, la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” – un proiect educaţional History Hackers. Expoziţia, dedicată Secretelor Egiptului Antic, va fi deschisă publicului începând de astăzi, de la ora 14:00 şi va rămâne deschisă până la 10 aprilie, putând fi vizitată în fiecare zi de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00

 

– Sport

* Craiova: Are loc Adunarea Generală a Federaţiei Române de Lupte – ora 10:00, la Restaurant Flora, etaj 1, Sala de Conferinţe, Str. Mihai Viteazul nr. 18

 

– S-a întâmplat într-o zi de 29 ianuarie

* Se împlinesc 130 de ani (1886) de la patentarea primului automobil de către inginerul german Karl Benz. Acesta a montat pe un triciclu motorul în patru timpi brevetat de Nikolaus Otto, un propulsor pe benzină de 958 cmc care dezvolta 0,75 CP şi dispunea de aprindere electrică şi răcire cu apă

* Se împlinesc 160 de ani de când Regina Victoria a Regatului Unit a înfiinţat Ordinul Crucea Victoria, iniţial pentru a-i distinge pe militarii britanici cu merite deosebite în Războiul Crimeei. Crucea Victoria (în engleză „Victoria Cross”) este cea mai înaltă decoraţie militară acordată pentru acte de eroism „în faţa duşmanului” militarilor din diverse ţări ale Commonwealth-ului şi ale fostelor teritorii ale Imperiului Britanic. Acesta are prioritate faţă de toate celelalte ordine, decoraţii şi medalii. Ea poate fi acordată unei persoane de orice grad în orice ramură militară, precum şi civililor sub comandă militară. În Regatul Unit, ea se decernează de obicei direct persoanei decorate sau celei mai apropiate rude, de către monarhul britanic în timpul unei ceremonii ţinute la Palatul Buckingham. În ţările din Commonwealth în care monarhul britanic este şef de stat, Guvernatorul General este cel care face aceasta în numele monarhului. Împreună cu Crucea lui George, care este distincţia echivalentă pentru acte de curaj realizate departe de inamic, este cea mai înaltă distincţie acordată pentru curaj în Regatul Unit. Crucea Victoria este, însă, purtată înaintea Crucii George de o persoană care are ambele distincţii (ceea ce nu s-a întâmplat până acum). Ordinul Crucea Victoria a fost înfiinţat la 29 ianuarie 1856 de Regina Victoria pentru a răsplăti faptele de curaj din timpul Războiului Crimeei. De atunci, medalia a fost acordată de 1356 de ori unui număr de 1353 de persoane. Doar 13 medalii, nouă militarilor britanici şi patru celor australieni, au fost acordate după Al Doilea Război Mondial

* Se împlinesc 120 de ani (1896) de când medicul american Emile Grubbe a utilizat pentru prima oară radiaţiile pentru a trata cancerul de sân al pacientei sale Rose Lee, din Chicago. Emile Grubbe era student la medicină, în 1896 şi lucra cu jumătate de normă la o fabrică ce producea tuburi cu vacuum. Realizând că are probleme la pielea mâinilor şi că îi cade părul, după o discuţie cu profesorul său, Richard Ludlum, cei doi au ajuns la ideea că radiaţiile ar putea fi de un real ajutor. Se spune că doctorul Emil Herman Grubbe a devenit prima victimă cunoscută a radiaţiilor. Cu toate că a reuşit să atingă vârsta de 85 de ani, a avut cancer la ambele palme şi la braţul stâng, suferind mai mult de 90 de operaţii

* Acum 69 de ani (1947) ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, semna, la Moscova, Tratatele de pace cu România, Italia, Ungaria, Finlanda şi Bulgaria (după a doua conflagraţie mondială)

* Se împlinesc 35 de ani (1981) de la darea în exploatare a celui mai mare pod de pe Siret destinat circulaţiei rutiere, în zona hidrocentralei Gălbeni (jud. Bacău)

* În urmă cu 4 ani (2012) tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat proba de dublu mixt la Australian Open, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India). Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt a fost prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros. Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), au câştigat în iulie 2015 turneul de la Wimbledon la dublu, după ce a învins în finală cuplul Jamie Murray/John Peers (Marea Britanie/Australia)

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1854, 29.I/9.II: S-a născut Alexandru N. Ciurcu, inventator şi publicist; a construit, la Paris, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi în SUA; a organizat primul pavilion românesc în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris (1889); director al ziarului „Timpul” (1890-1900) (m. 1922)

 

– 1857: S-a născut Leon C. Cosmovici, zoolog şi fiziolog; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1921)

 

– 1871: S-a născut scriitorul Gheorghe Brăescu (m. 1949) – 145 de ani

 

– 1873: S-a născut chimistul Petru Bogdan; a fost cel dintâi profesor de chimie fizică al primei catedre de specialitate din România (1906-1940); rector al Universităţii din Iaşi (1926-1932); membru titular al Academiei Române din 1926 (m. 1944)

 

– 1874, 29.I / 10.II: A murit Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1812, la Cernăuţi, azi Ucraina)

 

– 1884: S-a născut lingvistul George Giuglea; s-a ocupat de istoria limbii române şi de raporturile ei cu alte limbi romanice; studii de lexicologie şi de toponimie; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1967)

 

– 1893: S-a născut Marţian Negrea, compozitor şi pedagog (m. 1973)

 

– 1895: S-a născut filosoful Dumitru D. Roşca; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1980)

 

– 1896: S-a născut poetul şi eseistul Mihai Moşandrei (m. 1994) – 120 de ani

 

– 1900: S-a născut compozitorul Iuliu Mureşianu (m. 1956)

 

– 1909: S-a născut arhimandritul Vasile Vasilachi, fost vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America şi Canada (m. 2003)

 

– 1913: S-a născut violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (m. 1980)

 

– 1918: A murit, la Paris, Constantin Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 17 ianuarie 1918 (http://www.gazetadenavodari.ro/agenda-zilei-7-septembrie/), iar altele (http://www.tsocm.pub.ro/revistachimia/Personalitati/03%20c_istrati.htm), 30 ianuarie 1918

 

– 1925: S-a născut scriitorul francez de origine română Isidore Isou (numele real: Jean-Isidore Goldstein), fondatorul lettrismului (1946) (m. 2007). NOTĂ: Unele surse (http://www.romlit.ro/isidore_isou_1925-2007) dau naşterea la 31 ianuarie 1925

 

– 1926: S-a născut Tudor Vornicu, cunoscut ziarist şi om de televiziune (m. 1989) – 90 de ani

 

– 1937: A murit istoricul Ioan Boroş, preot şi istoric; studii despre istoria Banatului; lucrări privind istoria Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (n. 1850)

 

– 1939: S-a născut Mircea Popa, istoric şi critic literar, scriitor şi profesor

 

– 1941: S-a născut pictorul şi profesorul clujean Dan Bimbea (m. 1999) – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut etnologul Irina Nicolau, co-organizator, alături de Horia Bernea, al Muzeului Ţăranului Român; specialist în etnologie, istorie orală şi muzeologie, doctor în filologie-folclor, membru al unor importante organizaţii profesionale din ţară şi străinătate, Irina Nicolau a coordonat seria de cărţi bibliofile a Muzeului Ţăranului Român (m. 2002) – 70 de ani

 

– 1948: S-a născut interpreta de muzică uşoară Doina Spătaru

 

– 1953: S-a născut regizorul de teatru Mihai Lungeanu; regizor artistic la Redacţia Teatru a SRR din 1994

 

– 1956: S-a născut Matei Vişniec, poet şi dramaturg; în perioada studiilor universitare s-a numărat printre membrii fondatori ai „Cenaclului de Luni”; în octombrie 1987 solicită şi obţine azil politic în Franţa; din august 1988 până în octombrie 1989 lucrează ca redactor la Secţia română a BBC, la Londra; revine în Franţa, unde lucrează la Radio France Internationale, Secţia română – 60 de ani

 

– 1962: S-a născut actriţa Oana Pellea, fiica actorului Amza Pellea

 

– 1963: S-a născut Octave, pseudonimul artistic al lui Octavian Teodorescu, muzician, compozitor, orchestrator, cantautor, multi-instrumentist (chitări, clape, instrumente programabile)

 

– 1964: S-a născut interpreta de muzică uşoară Carmen Rădulescu

 

– 1969: S-a născut Ovidiu Komornyik, interpret şi compozitor de muzică uşoară

 

– 1973: S-a născut jurnalistul de televiziune Cătălin Radu Tănase, corespondent special al Ştirilor PRO TV

 

– 1974: S-a născut cântăreaţa Mălina Olinescu (m. 2011)

 

– 1976: A murit Petru Manoliu, romancier, publicist şi traducător (n. 1903) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 28.VI.1903

 

– 1996: A murit actorul Marian Hudac (n. 1934) – 20 de ani

 

– 2003: A murit actorul Matei Gheorghiu (n. 1926)

 

– 2006: A murit tenorul Ludovic Spiess; fost ministru al culturii şi director al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1938) – 10 ani

 

– 2015: A murit aviatorul american de origine română Alexander (Alex) Vraciu; fost ofiţer în US Navy (Marina americană), este considerat unul dintre eroii forţelor armate americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1918) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland se va întâlni cu președintele Curții Constituționale a Armeniei, Gagik Harutyunyan

 

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland se va întâlni cu ministrul adjunct al afacerilor externe al Poloniei, Aleksander Stepkowski

 

– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, va participa la ședința solemnă de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu ocazia deschiderii anului judiciar

 

– Quebec, Canada: Reuniune a secretarului de stat american, John Kerry, ministrului canadian al afacerilor externe, Stéphane Dion și a ministrului mexican al afacerilor externe, Claudia Ruiz Massieu

 

– Geneva: Au loc negocierile de pace cu Siria

 

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1782: S-a născut compozitorul francez Daniel Auber (m. 1871)

 

– 1837, 29.I/10.II: A murit poetul rus Aleksandr Puşkin; considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne (n. 1799)

 

– 1862: S-a născut Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (m. 1934)

 

– 1866: S-a născut scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1915 (m. 1944) – 150 de ani

 

– 1867: S-a născut scriitorul spaniol Vicente Blasco Ibáñez (m. 1928)

 

– 1890, 29.I. /10.II: S-a născut Boris L. Pasternak, poet, prozator şi traducător rus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1958 (m. 1960)

 

– 1892: S-a născut regizorul german de film Ernst Lubitsch (m. 1947). NOTĂ: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/350403/Ernst-Lubitsch dă ca dată a naşterii 28 ianuarie 1892

 

– 1899: A murit pictorul francez de origine engleză Alfred Sisley, unul dintre creatorii impresionismului francez (n. 1839)

 

– 1910: S-a născut scriitorul francez Henri Queffélec; a făcut parte din „grupul naturaliştilor” (m. 1992)

 

– 1915: S-a născut Bill Peet, desenator şi scenarist american de desene animate; a realizat, la Studiourile Disney, „Cărţile junglei”, „Cenuşăreasa”, „101 dalmaţieni”, „Alice în ţara minunilor” etc. (m. 2002)

 

– 1924: S-a născut compozitorul italian Luigi Nono (m. 1990)

 

– 1926: S-a născut Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1979, împreună cu americanii Steven Weinberg şi Sheldon Glashow (m. 1996) – 90 de ani

 

– 1929: S-a născut regizorul italian de film Elio Petri (m. 1982)

 

– 1930: S-a născut omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (m. 2011)

 

– 1933: S-a născut cântăreţul francez Sacha Distel (m. 2004)

 

– 1934: A murit chimistul german Fritz Haber, stabilit în Elveţia (1933); a descoperit procedeul de obţinere a amoniacului pe cale sintetică şi a realizat, împreună cu Carl Bosch, aplicarea industrială a acestuia; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1918 (n. 1868)

 

– 1945: S-a născut actorul de film american Tom Selleck

 

– 1954: S-a născut vedeta tv. afro-americană Oprah Winfrey, cunoscută moderatoare de talk show-uri

 

– 1962: A murit Fritz Kreisler, violonist şi compozitor austriac (n. 1875)

 

– 1968: A murit, la Zürich, în Elveţia, pictorul şi graficianul japonez Fujita Tsuguji (cunoscut şi sub numele de Fujita Tsuguharu sau Leonard Foujita) (n. 1886)

 

– 1985: A murit poetul peruan Martín Adán (pseudonimul lui Rafael de la Fuente Benavides) (n. 1908)

 

– 2012: A murit Oscar Luigi Scalfaro, om politic şi magistrat italian, preşedinte al Italiei (1992-1999) (n. 1918)

 

– 2012: A murit soprana americană Camilla Williams, prima artistă de culoare care a fost angajată de o importantă companie de operă din SUA, Opera din New York (n. 1919)

 

– 2013: A murit actorul britanic Bernard Horsfall (n. 1930)

 

– 2015: A murit scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a romanului „Pasărea spin” (n. 1937) – 1 an

 

– 2015: A murit poetul, compozitorul şi cântăreţul american Rod McKuen (Rodney Marvin John Michael James McKuen) (n. 1933) – 1 an