Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Cămătarii din gruparea ”Dama cu Camelii” au ajuns şi la fotbaliști

Cămătarii din gruparea ”Dama cu Camelii” au ajuns şi la fotbaliști

Publicat de Cosmin Meca, 15 octombrie 2017, 11:30

Cămătarii din gruparea ”Dama cu Camelii” au ajuns şi la oameni cu stare din fotbalul românesc. Portarul FCSB, Eduard Stăncioiu, a căzut şi el în capcana acestor indivizi, după ce ar fi cumpărat un teren în Cluj.

Deşi le-a plătit acestora 20.000 de euro, tot au încercat să-l execute silit pentru 70.000. Sportivul este însă printre fericiţii care au scăpat până la urmă fără pagubă.

Fotbalistul Eduard Stăncioiu a intrat fără să vrea în colimatorul unor cămătari după ce, spune el, ar fi cumpărat un teren. Ascunşi în spatele unor interpuşi şi cu ajutorul unor notari, avocaţi şi executori, suspecţii au încercat să-l execute silit pe Stăncioiu pentru o sumă mult mai mare decât cea datorată. Nu ştiau însă că anchetatorii îi urmăreau deja.

Suspect: Auzi, a transferat ăla aia, mă mânca-ţi-aş, când ţi-am zis să ne grăbim…(…) O să-i zic aşa: că eu am plecat în vacanţă de Paşti şi am lăsat documentele la ţine la avocatul meu… 
Avocat: Da, să-i zici, dom’le i-am lăsat 2000 euro la avocat, ca să înceapă executarea.

Cămătarii voiau să înceapă dosarul de executare silită, deşi fotbalistul le virase o parte din bani. Mai mult, încercau să mărească datoria cu 25.000 de lei pentru întârzieri şi aşa zise cheltuieli cu executorul judecătoresc.

sursa:stirileprotv.ro

Etichete:
MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:29

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, care permite pensionarilor și persoanelor asigurate consultarea datelor...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP
Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:08

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie

Gospodăriile din România ar urma să beneficieze de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale...

Scutire de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse anual în gospodărie
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:45

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli

Premierul Luca Niculescu va avea vineri, 23 octombrie, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința...

Palatul Victoria: Luca Niculescu va avea o ședință de lucru pe tema siguranței în școli
National vineri, 23 octombrie 2026, 08:14

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine

Guvernul se va întruni vineri, 23 octombrie, în ședință extraordinară, pe agendă fiind două proiecte de acte normative: 1. PROIECT DE...

Ședință extraordinară de guvern – pe agendă donația de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine
National joi, 22 octombrie 2026, 16:15

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”

Noul ministru al Educației a precizat că îi va cere premierului Luca Niculescu suplimentarea numărului de paznici în școli. De asemenea, a...

Ministrul Educației, după atacurile din școli: ”Mâine vrem să cerem suplimentarea numărului de paznici”
National joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu

Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc, astăzi, ora 18:00, la...

CSAT, după atacurile din Marea Neagră. Prima ședință cu noii miniștri ai Guvernului Luca Niculescu