Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Când va fi gata prima autostradă din România care va traversa munții. Lucrările au început deja

Când va fi gata prima autostradă din România care va traversa munții. Lucrările au început deja

Publicat de Cosmin Meca, 3 februarie 2022, 08:58

România ar putea avea prima autostradă care va traversa munții abia în 2028. Acesta este planul Ministerului Transporturilor. Este vorba de Pitești – Sibiu, autostradă aflată în diferite faze ale proiectului.

Pe tronsoanele mai ușoare se lucrează deja. Pe bucățile mai dificile, din munți, o licitație este încă în desfășurare. O echipă a Știrilor PRO TV a vizitat miercuri șantierul unde a început construcția.

Lucrările pe acest lot de autostradă au început încă de anul trecut, din septembrie. Acum au ajuns la un stadiu de 5 la sută. Compania care a câștigat licitația are la dispoziție 400 de milioane de euro și un termen clar, să termine bucata de autostradă care nu trece munții în 2025.

Autostrada este decopertată pe toată lungimea ei. Dar din cauza vremii capricioase nu pot fi turnate straturi de balast ori asfalt.

În schimb, se poate lucra la pasaje. Așa cum este și acesta cu o lungime de 1 kilometru, peste un canal al râului Argeș. În total vor fi 16 poduri pe acest tronson.

Deși santierul pe care se lucrează nu este în munți, există anumite dificultăți. Sunt de pildă, probleme cu infiltrațiile, acolo unde pânza freatică este la suprafață.

În plus, compania nu găsește suficienți muncitori în România și vrea să aducă din Asia. Câțiva angajați străini sunt deja pe șantier, dar numărul lor va ajunge la 300 în scurt timp. La vară vor fi peste o mie de cetățeni din Vietnam.

Cei o mie de vietnamezi vor pune umărul la construirea în România a bucății de autostradă care începe de la Pitești și se oprește la Curtea de Argeș. Tronsonul are o lungime de 30 de kilometri.

Urmează 10 kilometri între Curtea de Argeș și Tigveni unde lucrează austriecii de la Porr. Partea aceea trebuie terminată până în 2026 și va costa 400 milioane de euro.

Pe tronsonul de 37 km de la Tigveni și până în localitatea Cornetu nu se lucrează. Șoseaua de viteză este în licitație și se bat 15 companii pentru ea. Este o zona de muntoasă, cu 95 poduri, un tunel de aproape 2 kilometri. Autostrada ar trebui terminată până în 2028, iar prețul sare de 1 miliard de euro.

Nici pe bucata din munți între Cornetu și Boița de aproape 31 de kilometri nu se lucrează. Dar aici avem un câștigător al licitației: o asociație de companii turcești în frunte cu firma Mapa. Turcii trebuie să facă 49 de poduri sau viaducte, dar și 7 tuneluri cu lungimi de până la 1 kilometru și jumătate. Și această autostradă ar trebui terminată în 2028 și va costa un miliard de euro.

Ultima bucată de 13 kilometri este de la Boița la Sibiu. Acolo se construiește din 2020, iar lucrările, ajunse la aproape 60 la sută, ar putea fi gata anul viitor și vor costa 140 de milioane de euro.

Cu alte cuvinte, am putea ajunge pe autostradă de la Pitești la Sibiu, prin munți, fără să ne înghesuim pe Valea Oltului în 2028, spune Ministerul Transporturilor.

Practic sunt șanse de 99% ca până în 2028, chiar până în 2027 să finalizăm această autostradă cap-coadă, pentru că, de exemplu, secțiunile 1 și 5 vor fi finalizate mai devreme”, a declarat Alin Șerbănescu, consilier al ministrului Transporturilor.

Doar că pentru a putea ieși pe autostradă din țară pe la Nădlac, ar trebui să se termine și construcția tronsonului de aproape 30 de km între localitățile Margina și Holdea. Această șosea de viteză este în licitație și dacă nu există contestații, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere crede că ar putea să o dea în circulație în 2026.

sursa: stirileprotv.ro

Etichete:
Autoritățile verifică stocurile de gaze înaintea iernii
National joi, 20 august 2026, 09:26

Autoritățile verifică stocurile de gaze înaintea iernii

Situația gazelor naturale a fost analizată la sediul Transgaz, în cadrul Comandamentului Energetic Național. Discuțiile au vizat nivelul...

Autoritățile verifică stocurile de gaze înaintea iernii
Noua lege a salarizării nu va putea majora automat cheltuielile cu personalul
National joi, 20 august 2026, 09:21

Noua lege a salarizării nu va putea majora automat cheltuielile cu personalul

Ministerul Finanțelor avertizează că viitoarea lege a salarizării bugetare trebuie construită în interiorul limitelor fiscale actuale. Datoria...

Noua lege a salarizării nu va putea majora automat cheltuielile cu personalul
Liderii fostei coaliții discută la Cotroceni despre proiectele PNRR aflate în întârziere
National joi, 20 august 2026, 09:14

Liderii fostei coaliții discută la Cotroceni despre proiectele PNRR aflate în întârziere

Președintele Nicușor Dan i-a convocat la Palatul Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR și UDMR, alături de miniștrii Finanțelor și Investițiilor...

Liderii fostei coaliții discută la Cotroceni despre proiectele PNRR aflate în întârziere
O dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a căzut în județul Tulcea
National joi, 20 august 2026, 09:07

O dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a căzut în județul Tulcea

Sistemele radar au detectat, la ora 02:23, un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. Avioane F-18 spaniole aflate în România...

O dronă a intrat în spațiul aerian românesc și a căzut în județul Tulcea
National miercuri, 19 august 2026, 18:59

Se reiau înscrierile pentru Programul Rabla Auto 2026

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că, începând de marți, 25 august 2026, ora 10:00, și până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau...

Se reiau înscrierile pentru Programul Rabla Auto 2026
National miercuri, 19 august 2026, 17:38

Precizări MApN referitoare la bugetul CSA Steaua

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la bugetul CSA Steaua, Ministerul Apărării Naționale face următoarele...

Precizări MApN referitoare la bugetul CSA Steaua
National miercuri, 19 august 2026, 17:09

„Red Flag or Not?” – Campanie națională dedicată prevenirii violenței domestice și promovării relațiilor bazate pe respect, încredere și limite sănătoase

Miercuri, 19 august 2026, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărabați (ANES) a lansat campania națională „Red...

„Red Flag or Not?” – Campanie națională dedicată prevenirii violenței domestice și promovării relațiilor bazate pe respect, încredere și limite sănătoase
National miercuri, 19 august 2026, 09:08

România vrea să producă muniție NATO de 155 de milimetri

Ministrul Economiei, Irineu Darău, afirmă că România ar trebui să înceapă în următorii ani producția de proiectile de artilerie cu calibrul...

România vrea să producă muniție NATO de 155 de milimetri