Connect with us

National

Candidaţii la preşedinţie continuă să se înscrie în cursa pentru Cotroceni

Published

on

Peste 2,2 milioane de semnături pentru candidatura la un al doilea mandat a depus, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, la Biroul Electoral Central, împreună cu partidul care îl susţine, PNL. „Este nevoie de modernizarea României, de europenizare şi normalizare”, a declarat şeful statului, explicând de ce îşi doreşte încă 5 ani la Palatul Cotroceni. Şi Dan Barna şi-a depus astăzi candidatura pentru alegerile prezidenţiale, împreună cu 400.000 de semnături de susţinere. Energia şi capacitatea de a reprezenta noua generaţie sunt atuurile sale, declară candidatul USR- PLUS. Ieri şi-a depus candidatura reprezentanta PSD, Viorica Dăncilă, împreună cu aproape un milion şi jumătate de semnături. Data limită pentru înscrierea în cursa prezidenţială din luna noiembrie este duminică, 22 septembrie.