Connect with us

National

Cartel Alfa reactioneaza

Confederaţia Naţională Cartel Alfa a reacţionat public la decizia preşedintelui Klaus Johannis de a retrimite parlamentului spre examinare legea dialogului social.

Published

on

            Confederaţia Naţională Cartel Alfa a reacţionat public la decizia preşedintelui Klaus Johannis de a retrimite parlamentului spre examinare legea dialogului social, precum şi la propunerile şefului statului de modificare a actului normativ. Într-un comunicat remis publicității, Cartel Alfa îşi exprimă îngrijorarea că prima dintre propunerile şefului statului care a însoţit solicitarea trimisă legislativului ar duce în cazul adoptării ei la anularea obligaţiei ca angajatorii să reţină direct pe statul de plată al angajaţilor cotizaţia de sindicat.

În comunicat se precizează însă că membrii confederaţiei nu se opun ca textul legii să prevadă suplimentar garanţii privind dorinţa angajaţilor în această chestiune. În schimb, Cartel Alfa susţine a doua propunere făcută de şeful statului, potrivit căreia în cadrul negocierilor colective este necesară reducerea pragului de reprezentativitate a sindicatelor la nivel de unitate.