Connect with us

Fapt divers

Cât de mult se va încălzi clima în următorii ani? Cercetătorii anunță temperaturi record

Published

on

Temperatura medie în marile orașe ale lumii va crește semnificativ până la finalul acestui secol, avertizează cercetătorii.

Specialiștii de la Universitatea din Illinois au realizat un studiu care presupune analizarea a 26 de modele climatice diferite în zonele urbane, la nivel mondial.

Astfel, ei au vrut să observe mai bine cum se va schimba clima în următorii ani. Concluzia la care au ajuns este alarmantă: dacă nu sunt reduse emisiile de carbon, vor avea loc tot mai multe fenomene meteo extreme (secetă sau inundații).

În plus, temperaturile medii vor crește cu 4,5 grade Celsius în orașe, iar asta înseamnă că în Marea Britanie se va ajunge regulat la peste 40 de grade Celsius, scrie Daily Mail.

Orașele și marile aglomerări urbane vor fi mai afectate, pentru că aici temperaturile sunt în mod normal mai ridicate decât în zonele rurale.

Prin urmare, aproape jumătate din populația globului ar avea de suferit. Mai mult, până în anul 2050, aproape 70% din populația planetei va locui în zone urbane.

Potrivit noului studiu, temperatura medie la nivel global va crește cu peste 1,9 grade Celsius chiar dacă se vor reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră.

Cercetarea a fost publicată în revista Nature Climate Change.

sursa: yoda.ro

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National4 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional4 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional4 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional4 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional4 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional4 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional4 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON