Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Centru de excelență la Leamna!

Centru de excelență la Leamna!

Publicat de Cosmin Meca, 9 august 2016, 19:00

Președintele Consiliu­lui Județean Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, ieri, un acord de colaborare între Consiliul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna și Fundația „Romanian Angel Appeal“, în vederea înființării unei clinici destinate îngrijirii pacienților cu tuberculoză rezistentă la tratament, la unitatea sanitară din subordinea administrației județene.

Investiția este estimată la 500.000 de euro. Conform declarațiilor lui Ion Prioteasa, demersul va conduce la crearea celui de-al treilea centru de excelență din țară în acest domeniu și se desfășoară cu finanțare asigurată de Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, prin intermediul Fundației «Romanian Angel Appeal».

Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna a fost selectat de Ministerul Sănătății pentru implementarea proiectului, avându-se în vedere condițiile pe care le oferă unitatea sanitară, dotările de care dispune, precum și buna pregătire a personalului medical.

DRDP Craiova: Ninge pe DN 67C, între Obârșia Lotrului și județul Alba
Regional luni, 26 octombrie 2026, 18:15

DRDP Craiova: Ninge pe DN 67C, între Obârșia Lotrului și județul Alba

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova informează participanții la trafic că pe DN 67C, între Obârșia Lotrului și județul Alba se...

DRDP Craiova: Ninge pe DN 67C, între Obârșia Lotrului și județul Alba
Târgu Jiu: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”
Regional luni, 26 octombrie 2026, 17:56

Târgu Jiu: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” organizează marți, 27 octombrie 2026, ora 12:00, procesiunea dedicată...

Târgu Jiu: Procesiune dedicată împlinirii a 88 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”
Craiova Hackathon revine cu ediția a doua
Regional luni, 26 octombrie 2026, 16:22

Craiova Hackathon revine cu ediția a doua

SmartWave Hub, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj și Aeroportul Internațional Craiova organizează în perioada 30 octombrie și 1...

Craiova Hackathon revine cu ediția a doua
Gorj: Monitorizare aeriană a traficului Rutier
Regional luni, 26 octombrie 2026, 15:51

Gorj: Monitorizare aeriană a traficului Rutier

Marți, 27 octombrie 2026, traficul rutier de pe principalele artere din județul Gorj va fi monitorizat aerian de elicopterele Inspectoratului...

Gorj: Monitorizare aeriană a traficului Rutier
Regional luni, 26 octombrie 2026, 15:36

Modificări ale circulației trenurilor CFR Călători între stațiile Tapia-Lugoj

CFR Călători informează că, în urma solicitării CFR SA – managerul infrastructurii feroviare, pentru efectuarea unor lucrări la...

Modificări ale circulației trenurilor CFR Călători între stațiile Tapia-Lugoj
Regional luni, 26 octombrie 2026, 09:51

Argeș: Pompier agresat și autospeciale avariate, în timpul unei intervenții la Ștefănești

Un pompier a fost rănit, iar două autospeciale au fost avariate, în urma unui conflict izbucnit în timpul unei intervenții pentru stingerea unui...

Argeș: Pompier agresat și autospeciale avariate, în timpul unei intervenții la Ștefănești
Regional sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:30

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple

Conferința Internațională „Filosofia Formei”, desfășurată la Târgu Jiu, continuă cu dezbateri despre opera lui Constantin Brâncuși și...

Peste 70 de specialiști, la Conferința Internațională „Filosofia Formei”, de la Târgu Jiu. Moștenirea lui Brâncuși, analizată din perspective multiple
Regional vineri, 23 octombrie 2026, 14:53

Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul autorităților administrației publice locale și au ca scop cinstirea eroilor neamului, promovarea...

Ziua Armatei, sărbătorită la Târgu Jiu