Evenimente
Ceremonie militară de Ziua Unirii Principatelor Române
În centrul Craiovei, marți, de la ora 10.00
Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Municipiului Craiova şi Garnizoana Craiova organizează marţi, 24 ianuarie 2017, o ceremonie militară dedicată celebrării Zilei Unirii Principatelor Române în Piaţa Alexandru Ioan Cuza din municipiul Craiova, începând cu ora 10.00.
Programul desfăşurării ceremoniei militare:
-Ora 10.00-10.05: Prezentarea onorului şi întâmpinarea oficialităţilor;
-Ora 10.05-10.10: Intonarea Imnului Naţional al României;
-Ora 10.10-10.15: Oficierea slujbei religioase;
-Ora 10:15-10:25: Alocuţiuni;
-Ora 10.25-10.40: Depuneri de jerbe (buchete de flori) la statuia domnitorului A.I. Cuza;
-Ora 10.40-10.50: Realizarea dispozitivului de defilare: defilarea gărzii de onoare şi onorul muzicii militare;
-Ora 10.50-11.00: Hora Unirii.