Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Cetățean olandez, găsit mort, într-un hotel din Timișoara

Cetățean olandez, găsit mort, într-un hotel din Timișoara

Publicat de Lica Simona, 12 noiembrie 2022, 12:47

Trupul neînsufleţit al unui bărbat, de 40 de ani, cetăţean olandez, a fost găsit, în această dimineaţă, într-o cameră de hotel din Timişoara. Poliţiştii au deschis un dosar penal, care vizează infracţiunea de ucidere din culpă, cadavrul fiind dus la serviciul de medicină legală pentru stabilirea cauzei decesului.

„Astăzi, 12 noiembrie a.c., în jurul orei 08:00, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră a unui hotel, situat pe strada Mehadia din municipiul Timişoara, a fost găsită o persoană în stare de inconştienţă. Ajunşi la faţa locului poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în camera de hotel fiind găsit, din nefericire, trupul neînsufleţit al unui bărbat, în vârstă de 40 de ani. La faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului”, au declarat oficiali din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. 

Bateriile prosumatorilor au livrat seara în sistem aproximativ cât un reactor nuclear
National vineri, 14 august 2026, 18:26

Bateriile prosumatorilor au livrat seara în sistem aproximativ cât un reactor nuclear

Sistemele de stocare conectate la instalațiile prosumatorilor au furnizat joi seara aproape 700 MW în Sistemul Energetic Național, într-un...

Bateriile prosumatorilor au livrat seara în sistem aproximativ cât un reactor nuclear
Dronă prăbușită în județul Tulcea. Explozie după impact
National vineri, 14 august 2026, 12:40

Dronă prăbușită în județul Tulcea. Explozie după impact

În nordul județului Tulcea, a fost instituită alerta aeriană, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert. Comunicat MApN: Din...

Dronă prăbușită în județul Tulcea. Explozie după impact
Noi bucăți de dronă, pe plaja din Costinești. Autoritățile fac cercetări la fața locului
National vineri, 14 august 2026, 10:07

Noi bucăți de dronă, pe plaja din Costinești. Autoritățile fac cercetări la fața locului

Și joi, un fragment de dronă aeriană a fost descoperit în zona Terasa Tineretului din Costinești, la aproximativ 15 metri de stabilopozi....

Noi bucăți de dronă, pe plaja din Costinești. Autoritățile fac cercetări la fața locului
Se ieftineşte motorina. Ministerul Finanţelor a decis să reducă, temporar, acciza
National vineri, 14 august 2026, 09:35

Se ieftineşte motorina. Ministerul Finanţelor a decis să reducă, temporar, acciza

În practică, măsura aduce o scădere de aproximativ 68 de bani pe litru, ceea ce înseamnă că şoferii vor plăti cu 34 de lei mai puţin,...

Se ieftineşte motorina. Ministerul Finanţelor a decis să reducă, temporar, acciza
National vineri, 14 august 2026, 09:27

Guvernul aprobă relansarea exploatării de grafit din județul Gorj

Guvernul aprobă, astăzi, relansarea exploatării de grafit din județul Gorj, o materie primă critică pentru producția de baterii, anulând...

Guvernul aprobă relansarea exploatării de grafit din județul Gorj
National vineri, 14 august 2026, 09:20

ANM: Temperaturi peste norma perioadei, până la jumătatea lunii septembrie

În săptămâna 17–24 august, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, în majoritatea regiunilor, în special în vestul și centrul...

ANM: Temperaturi peste norma perioadei, până la jumătatea lunii septembrie
National joi, 13 august 2026, 18:20

România intră în etapa decisivă pentru renegocierea PNRR

Guvernul și Parlamentul trebuie să închidă în august mai multe reforme legislative asociate Planului Național de Redresare și Reziliență....

România intră în etapa decisivă pentru renegocierea PNRR
National joi, 13 august 2026, 18:19

România a ridicat două avioane de luptă după pătrunderea unei ținte aeriene

Două aeronave militare românești au fost ridicate în noaptea de miercuri spre joi, după detectarea unei ținte aeriene care a pătruns pentru...

România a ridicat două avioane de luptă după pătrunderea unei ținte aeriene