Cetățean român urmărit național, depistat de polițiștii de frontieră doljeni
Polițiștii de frontieră doljeni au identificat în trafic un cetățean român urmărit la nivel național, în urma unor verificări efectuate în cadrul unei acțiuni pentru combaterea infracționalității transfrontaliere.
Publicat de Cosmin Meca, 4 martie 2026, 10:17
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj au depistat în trafic un cetățean român căutat de autoritățile din România.
În data de 3 martie 2026, în jurul orei 03:30, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Dolj au desfășurat o acțiune specifică pentru combaterea infracționalității transfrontaliere. Pentru verificări a fost oprit un autocamion înmatriculat în România.
Autocamionul era condus de un cetățean român și avea ca pasager un alt cetățean român, în vârstă de 72 de ani.
În urma controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, constatând că pasagerul figurează ca persoană căutată pentru a fi arestată în vederea predării sau extrădării, alertă introdusă de autoritățile din România.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Acțiunea a beneficiat de cooperarea eficientă dintre structurile naționale și schimbul de informații realizat prin canalele de cooperare polițienească internațională, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, contribuind la creșterea nivelului de siguranță.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, acțiuni în întreaga zonă de competență pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale, precum și pentru depistarea și sancționarea persoanelor care nu respectă legea.