Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Tânăr reținut pentru trafic de persoane

Tânăr reținut pentru trafic de persoane
Foto: Europol

Publicat de Puiu Vulea, 3 martie 2026, 14:16

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 21 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, informează Inspectoratul General al Poliției Române.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, în luna iulie 2025, bărbatul, care la acel moment se afla în Germania, prin inducere în eroare (metoda lover boy) și profitând de starea de vădită vulnerabilitate provocată de probleme familiale și lipsuri materiale, ar fi recrutat persoana vătămată, în scopul exploatării sexuale.

Bărbatul ar fi realizat interacțiunea cu victima prin intermediul unei rețele de socializare, după care ar fi preluat-o și, pentru o scurtă perioadă de timp, ar fi adăpostit-o în locuința familiei sale, pentru ca, ulterior, să o transporte și adăpostească în locații din Germania și Italia, unde, prin acte de violență fizică și psihică, ar fi obligat-o să practice prostituția în beneficiul lui material.

La data de 2 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului de 21 de ani.

 

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 17:12

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”

Muzeul Regiunii Porților de Fier găzduiește, până la sfârșitul lunii octombrie, expoziția temporară foto‑documentare...

Expoziție-document – „130 ani de la inaugurarea Canalului navigabil SIP”
Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 16:46

Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”

În perioada 17 septembrie – 4 octombrie 2026, Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”, un...

Alianța Franceză Craiova găzduiește expoziția „Banda desenată belgiană în România”
Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 16:17

Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova

Pentru prima dată în România, echipa Compartimentului de Aritmologie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a implantat unui pacient...

Premieră națională la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 15:32

Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”

Peste 10.000 de voluntari s-au înscris până acum, pentru a participa la o nouă ediţiei a campaniei „Let’s do it, România!”, care va...

Peste 10.000 de gorjeni s-au înscris la campaniei „Let’s do it, România!”
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 15:14

Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, la Șimian

Comuna Șimian din județul Mehedinți va găzdui joi, 17 septembrie 2026, evenimentul Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, dedicat raselor canine...

Mehedinți: Drobeta-Turnu Severin Dog Show 2026, la Șimian
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 14:56

Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 14:36

„Noaptea Liliecilor” în Parcului Național Defileul Jiului

Centrul de Vizitare al Parcului Național Defileul Jiului din Bumbești-Jiu organizează vineri, 11 septembrie, evenimentul „Noaptea...

„Noaptea Liliecilor” în Parcului Național Defileul Jiului
Regional vineri, 11 septembrie 2026, 13:49

Râmnicu Vâlcea: An-record de aniversări centenare

Municipiul Râmnicu Vâlcea înregistrează un an-record în ceea ce privește aniversările unor centenari: al șaptelea cetățean al municipiului...

Râmnicu Vâlcea: An-record de aniversări centenare