Connect with us

National

CExN al PSD decide luni componenţa Guvernului Dăncilă

CExN al PSD se va reuni luni, 22 ianuarie, pentru a decide componenţa Guvernului Dăncilă.

Published

on

Comitetul Executiv Național (CExN) al PSD se va reuni luni, 22 ianuarie, pentru a decide componenţa Guvernului Dăncilă, urmând ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară şi să se pronunţe prin vot asupra învestirii noului Executiv şi adoptării programului de guvernare în 29 ianuarie, informează Mediafax.

Potrivit declaraţiilor de până acum ale liderilor PSD, Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură ca şi fostul Executiv Tudose, respectiv premier, 3 vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu şi 26 de portofolii, 2 miniştri fiind delegaţi. În total, noul Cabinet va avea, ca şi cel precedent, 28 de membri.

În viitorul Guvern nu se vor mai regăsi susţinătorii fostului premier Mihai Tudose, respectiv Marcel Ciolacu (vicepremier fără portofoliu), Felix Stroe (Transporturi), Marius Nica (ministru delegat pentru Fonduri Europene).

Executivul Dăncilă va avea şi nume noi. Unele surse vehiculează întoarcerea în Guvern a Rovanei Plumb, pe postul lui Ciolacu, de vicepremier fără portofoliu. Astfel, Rovana Plumb, Paul Stănescu (Dezvoltare) şi Graţiela Gavrilescu (Mediu) ar urma să fie cei 3 vicepremieri din noul guvern.

La ministerul Educaţiei, Liviu Pop ar putea fi înlocuit de Ecaterina Andronescu, la Ministerul Transporturilor ar putea reveni pe funcţie fostul ministru Răzvan Cuc, dar pentru acest portofoliu a mai fost vehiculat şi numele deputatului PSD Sorin Bota.

O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Ionuţ Vulpescu, fost ministru al Culturii în Executivul Grindeanu, care ar putea să îl înlocuiască astfel pe Lucian Romaşcanu.

Şi la ministerul Sănătăţii ar putea surveni o schimbare, în sensul că numele Rodicăi Nassar, actual secretar de stat, este vehiculat pentru a-l înlocui pe Florian Bodog. Rodica Nassar a fost, anterior, şi preşedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.

O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor europene şi ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta. Teodorovici este, de altfel, propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor sau pentru un portofoliu la ministerul Fondurilor europene.

Ioan Deneş va fi un alt ministru nou din Guvernul Dăncilă, acesta fiind votat de CExN al PSD pentru a o înlocui pe Doina Pană la ministerul Apelor şi Pădurilor, încă înainte de demisia lui Tudose.

Vor rămâne în Guvern şi îşi vor păstra portofoliile Olguţa Vasilescu (Muncă), Carmen Dan (Interne), Petre Daea (Agricultură), Mihai Fifor (Apărare), Ionuţ Mişa (Finanţe), Tudorel Toader (Justiţie), Gheorghe Şimon (Economie), Ilan Laufer (Mediul de afaceri), Lucian Georgescu (Cercetare), Lucian Şova (Comunicaţii), Andreea Păstîrnac (Românii de pretutindeni).

Pe de altă parte, ALDE, care a deţinut patru portofolii – Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, şi le va păstra, titularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, respectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu, mai scrie Mediafax.

ULTIMA ORĂ

Internationalo oră ago

UE adoptă poziția de negociere pentru siguranța jucăriilor în contextul preocupărilor legate de substanțele nocive

Consiliul şi Parlamentul European au adoptat poziţiile de negociere pentru noul regulament privind siguranţa utilizării jucăriilor. Demersul vine pe fondul...

Nationalo oră ago

Ancheta continuă în cazul omorului în plină stradă din Piața Crângași

Procurorii și polițiștii continuă ancheta legată de adultul ucis în bătaie alaltă-seară în plină stradă în capitală. Evenimentul a avut...

Nationalo oră ago

Guvernul aprobă noi proiecte de investiții în infrastructura rutieră și feroviară și în sistemul informatic

Mai multe proiecte de investiţii în infrastructura rutieră şi feroviară au fost aprobate de Guvern, în şedinţa de astăzi. Va...

Regional2 ore ago

Seară balcanică, mixuri inedite, trap și butaforie impresionantă, la IntenCity

Staruri internaționale și cele mai cunoscute nume din muzica românească vor urca pe cele două scene ale Festivalului IntenCity, care...

Regional2 ore ago

Craiova găzduiește etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească”

În perioada 15-19 mai 2024, Craiova este gazda etapei naționale a Olimpiadei Interdisciplinare ”Cultură și Spiritualitate Românească” pentru gimnaziu, care...

Regional2 ore ago

Colegiul Național „Carol I” Craiova a primit distincția Gold Preparation Centre

Colegiul Național „Carol I” Craiova a organizat astăzi evenimentul: „Istorie, Educație, Performanță – Aici și dincolo de frontiere”, cu ocazia...

Alegeri 20247 ore ago

Alegeri Parlamentul European: agenda electorală – 16 mai

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON