Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

CFR Călători avertizează: Pasagerii care deschid ușa trenului, în timpul mersului, vor fi amendați

CFR Călători: Numărul vagoanelor va fi suplimentat, în perioada Paștelui, pe cele mai solicitate rute
Foto: Arhivă/CFR

Publicat de Lica Simona, 10 iulie 2024, 15:03

Pasagerii care deschid uşa trenului, în timpul mersului, riscă amenzi între 250 şi 400 lei, întrucât astfel de acţiuni se pot solda cu evenimente tragice, avertizează CFR Călători, într-un comunicat de presă: „Persoanele care aleg să călătorească cu trenul trebuie să aibă în vedere respectarea normelor privind transportul cu acest mijloc de deplasare şi să nu pună în pericol siguranţa lor sau a altor pasageri. CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii, care deblochează sistemul automat de închidere a uşii, în timpul mersului, şi informează că această practică constituie contravenţie şi riscă amenzi între 250 şi 400 lei conform HG 203/1994 art.2 pc. 16. Astfel de acţiuni se pot solda cu evenimente tragice”, precizează compania.
Contravenţiile pot fi aplicate de personalul de tren şi/sau de Poliţia de Transport Feroviar din prima staţie cu oprire a trenului. Dacă persoana, care a deschis uşa trenului, refuză să plătească amenda la personalul de tren, angajatul CFR Călători solicită din staţie/telefon ajutorul Poliţiei de Transport Feroviar (PTF). Persoana este coborâtă din tren, la prima staţie de oprire din parcursul garniturii, unde este aşteptată de PTF şi riscă o contravenţie mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o în tren, subliniază reprezentanţii operatorului feroviar.

Sindicaliștii din Educație anunță protest de amploare în Capitală
National marți, 16 iunie 2026, 09:11

Sindicaliștii din Educație anunță protest de amploare în Capitală

Sindicaliștii din Educație vor participa miercuri, 17 iunie, la un miting de amploare, cu peste 20.000 de persoane, în Capitală, în fața...

Sindicaliștii din Educație anunță protest de amploare în Capitală
Schimbări importante în UE privind zborurile: ce despăgubiri ai putea primi dacă avionul întârzie sau este anulat
National marți, 16 iunie 2026, 08:34

Schimbări importante în UE privind zborurile: ce despăgubiri ai putea primi dacă avionul întârzie sau este anulat

Uniunea Europeană a ajuns, pe 15 iunie 2026, la un acord politic privind modificarea regulilor pentru drepturile pasagerilor aerieni. Documentul nu...

Schimbări importante în UE privind zborurile: ce despăgubiri ai putea primi dacă avionul întârzie sau este anulat
Vechimea în muncă poate fi verificată online. Ce trebuie să faci în 2026
National luni, 15 iunie 2026, 19:24

Vechimea în muncă poate fi verificată online. Ce trebuie să faci în 2026

În 2026, vechimea în muncă poate fi verificată online prin două platforme oficiale: portalul Casei Naționale de Pensii Publice, folosit pentru...

Vechimea în muncă poate fi verificată online. Ce trebuie să faci în 2026
Dosarul 10 August: Foști șefi ai jandarmeriei au fost achitați
National luni, 15 iunie 2026, 11:22

Dosarul 10 August: Foști șefi ai jandarmeriei au fost achitați

Tribunalul Militar București a decis luni, 15 iunie, achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a...

Dosarul 10 August: Foști șefi ai jandarmeriei au fost achitați
National luni, 15 iunie 2026, 10:54

A fost lansată platforma națională OralOncoCheck

Colegiul Medicilor Stomatologi din Romania (CMSR) a lansat platforma națională OralOncoCheck, dedicată informării, depistării precoce și...

A fost lansată platforma națională OralOncoCheck
National luni, 15 iunie 2026, 10:29

Vameșii declanșează grevă de avertisment

Sindicatul Naţional Meridian, organizaţie reprezentativă a angajaţilor din cadrul Autorităţii Vamale Române, anunţă declanşarea unei greve...

Vameșii declanșează grevă de avertisment
National luni, 15 iunie 2026, 09:16

Adrian Veștea: Prioritatea mea este una singură, aceea de a restabili echilibrul și consecvența în actul guvernării

„Prioritatea mea este una singură, aceea de a restabili echilibrul și consecvența în actul guvernării și să asigurăm baza necesară...

Adrian Veștea: Prioritatea mea este una singură, aceea de a restabili echilibrul și consecvența în actul guvernării
National luni, 15 iunie 2026, 08:54

15 iunie – Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice

Luni, 15 iunie 2026 este marcată, pentru prima dată, Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii...

15 iunie – Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și a Represiunii Antidemocratice