Connect with us

Evenimente

Cinci cupluri s-au casatorit la Tg. Jiu de Valentine’s Day

Cinci cupluri din Gorj dar și din afara județului au spus ,,DA” de Ziua Îndrăgostiților.

Published

on

                 Cinci cupluri din Gorj dar și din afara județului au spus ,,DA” de Ziua Îndrăgostiților. Patru cupluri s-au căsătorit civil al Poarta Sărutului în timp ce doi tineri au preferat Starea Civilă din Târgu-Jiu. Căsătoriile din Parcul Central au fost oficiate de către edilul Florin Cârciumaru.

De asemenea, cuplurile din municipiul Târgu-Jiu, care au împlinit sau împlinesc în acest an, 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, vor fi sărbătorite, și anul acesta, de către autorităţile locale.

Evenimentul Nunta de Aur” se sărbătoreşte la Târgu-Jiu din anul 2004 încoace, pe data de 24 februarie, în ziua de Dragobete. Cuplurile vor beneficia de o slujbă religioasă oficiată în ziua de 24 februarie la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din municipiu, iar mai apoi, municipalitatea le va oferi o masă festivă.

Cuplurile vor primi, de asemenea, şi câte un dar de 500 de lei, precum şi o diploma.

De 12 ani de când este organizat anual acest eveniment, sute de cupluri din Târgu-Jiu au fost sărbătorite. Astfel, în 2004 au fost sărbătorite 114 cupluri, 140 au fost în 2005, în 2006 alte 74, un număr de 76 de cupluri au fost celebrate în 2007, 77 în 2008, 71 au fost înscrise în 2009, 90 în 2010, câte 64 în anii 2011 şi 2012, anii 2013 şi 2014 au fost motiv de aniversare a nunţii de aur pentru 65, respectiv 78 de cupluri din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce anul trecut 54 de cupluri au celebrat Nunta de Aur”.

ULTIMA ORĂ

Regional16 minute ago

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Literatură Transdanubiană la Craiova

Biblioteca ”Alexandru și Aristian Aman” și Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova au plăcerea de a anunța desfășurarea celei...

Info Trafic21 de minute ago

Recomandări pentru siguranța rutieră în perioada Sărbătorilor Pascale

Este esențial să acordăm o atenție deosebită siguranței rutiere în această perioadă aglomerată a Sărbătorilor Pascale. Poliția Rutieră are câteva...

Info Trafic29 de minute ago

Restricții de tonaj

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5...

Internationalo oră ago

Forțele ucrainene se retrag din trei sate de pe frontul de Est

Forţele ucrainene au fost forţate să se retragă din trei sate de pe frontul de est, a transmis ieri comandantul...

Regionalo oră ago

Bike Fest Damila-Măciuca: O invitație la bucuria ciclismului în aer liber (AUDIO)

Pe 1 mai va începe cea de-a unsprezecea ediție a Bike Fest Damila-Măciuca, un eveniment anual ce adună cicliști din...

Regional2 ore ago

Relocare temporară a cabinetelor medicale din Spitalul Județean Slatina (AUDIO)

Începând cu data de 7 mai 2024, demarează procesul de relocare temporară a cabinetelor medicale din cadrul Spitalului Județean Slatina....

man and woman working in a laboratory man and woman working in a laboratory
Regional2 ore ago

Dotări noi pentru laboratoarele de științe din școlile craiovene (AUDIO)

Elevii din școlile din Craiova se pregătesc să beneficieze de o nouă oportunitate în procesul lor educațional, cu dotări noi...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON