Cine a fost, de fapt, Fidel Castro Ruz (foto)

Fidel Castro Ruz s-a născut la 13 august 1926, la Biran, provincia Oriente.

A frecventat cursurile școlilor iezuite Colegio Lassale și Colegio Dolores din Santiago, apoi Colegio Belén din Havana. Ulterior, a urmat Facultatea de Drept din Havana, obținând doctoratul în 1950. A practicat avocatura la Havana.

La 26 iulie 1953, a condus atacul asupra cazărmii Moncada din Santiago de Cuba, moment care a marcat declanșarea luptei armate împotriva regimului instituit de generalul Fulgencio Batista. A fost arestat și condamnat la 15 ani de detenție, dar a fost amnistiat după doi ani. A luat drumul exilului și s-a stabilit în Mexic, unde a fondat mișcarea de gherilă „Movimiento 26 de Julio”.

În decembrie 1956, a revenit în Cuba împreună cu 81 de partizani, printre care și Ernesto (Che) Guevara. A organizat mișcarea de rezistență împotriva regimului Batista și a reușit să preia puterea la 1 ianuarie 1959. A fost proclamat eliberator al Cubei.

La 16 februarie 1959, a fost desemnat prim-ministru, funcție pe care o va îndeplini până în 1976. Guvernează Cuba cu o mână de fier. Naționalizează industria, terenurile agricole sunt trecute în proprietatea statului, averile cetățenilor străini sunt naționalizate. În 1961, fondează „Organiziacones Revolucionarias Integradas”, precursor al Partido Unido de la Revolucion Socialista Cubana, viitorul Partid Comunist din Cuba (PCC), și este ales prim-secretar. 

Discursul lui Fidel Castro, prim-ministru al Cubei (1959-1976), la lucrările celei de-a XV-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, New York. Fidel Castro deține Recordul Guinness pentru cel mai lung discurs ținut la ONU, cu o durată de 4 ore și 29 de minute, în data de 29 septembrie 1960.)

După tentativa eșuată de invadare a insulei de către cubanezii din exil cu sprijin american, în aprilie 1961, Fidel Castro proclamă Cuba stat socialist. A urmat naționalizarea școlilor bisericești și expulzarea tuturor fețelor bisericești care nu se născuseră în Cuba. Recunoașterea doctrinei marxist-leniniste ca linie directoare pentru evoluția viitoare a Cubei spre socialism a avut drept consecință excluderea Cubei, la 22 ianuarie 1962, din Organizația Statelor Americane, la presiunile Washingtonului. Semnarea, în iulie 1962, la Moscova, a unui acord militar sovieto-cubanez, a avut drept consecință instituirea de către președintele SUA, John F. Kennedy, a blocadei navale împotriva Cubei, fapt ce a determinat în cele din urmă retragerea rachetelor ofensive sovietice de pe insulă.

La rândul său, Fidel Castro a primit favorabil planurile de constituire a unui front, îndreptat împotriva statelor care dețineau vaste imperii coloniale, pe axa Havana-Alger, susținând mișcarea inițiată de Ernesto (Che) Guevara în Bolivia, ca punct de plecare al revoluției de eliberare la nivelul întregului continent latino-american. Mișcarea n-a avut însă ecoul scontat. Ernesto (Che) Guevara a murit în 1967.

Tot în 1962, Fidel Castro a instituționalizat sistemul partidului unic. A fost ales prim-secretar al PCC în 1965. În decembrie 1975, primul Congres al Partidului Comunist din Cuba a adoptat statutul partidului și un proiect de Constituție conceput după modelul sovietic. În decembrie 1976, odată cu constituirea Adunării Naționale a Puterii Populare ca for legislativ al țării, Fidel Castro a devenit președintele nou-creatului Consiliu de Stat și, totodată, al Consiliului de Miniștri. Prim-adjunct al lui Fidel Castro pentru ambele funcții a fost desemnat fratele acestuia, Raúl Castro. 

După preluarea funcției de președinte al SUA de către Jimmy Carter, Fidel Castro și-a exprimat dorința de normalizare a relațiilor cu SUA. Cuba a fost deschisă turiștilor străini și, în august 1977, 80 de cubanezi de origine americană și familiile lor au primit vize pentru SUA. În septembrie 1977, au fost deschise reprezentanțe consulare la Havana și Washington, fapt ce a marcat primul pas în restabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. În 1978, Cuba a fost gazda Festivalului Internațional al Tineretului.

Relațiile Cubei cu SUA au cunoscut o nouă tensionare după invadarea Grenadei de către trupe americane, în octombrie 1983, când o serie de cubanezi înarmați din insulă au fost luați prizonieri de americani. În vara anului 1984, Cuba și-a exprimat disponibilitatea de a dialoga cu SUA, concomitent cu distanțarea de Moscova, datorată atitudinii 

În iulie 1988, Fidel Castro s-a pronunțat împotriva modelului Gorbaciov, procedând la o „corecție” a politicii „revoluționare”. „Noua doctrină” a fost considerată nepotrivită pentru „revoluția” cubaneză. Vizita, în Cuba, a lui Mihail Gorbaciov, în aprilie 1989, s-a încheiat cu semnarea unui acord de prietenie, fără a se pune, însă, problema absolvirii Cubei de datoria externă, care, la jumătatea lui 1989, atinsese circa 11 miliarde de dolari (la care se adăugau datoriile către statele occidentale, estimate la 6,4 miliarde dolari).

Ulterior, prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est a pus sub semnul întrebării rezistența regimului castrist. După destrămarea fostei URSS, Fidel Castro nu a renunțat la principiile socialiste, urmând în același timp o politică moderată, de deschidere economică, pentru a scoate Cuba din izolare. În acest sens, demnă de menționat este vizita pe care Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat-o în Cuba, în ianuarie 1998. 

În octombrie 1997, la cel de-al cincilea Congres al Partidului Comunist din Cuba, Fidel Castro l-a desemnat ca succesor pe fratele său mai mic, Raul Castro (n. 1931).

La 6 martie 2003, Fidel Castro a fost reales, pentru un nou mandat de cinci ani, de către Adunarea Națională a Puterii Populare, forul legislativ al Cubei, în funcția de președinte al Consiliului de Stat, organul suprem al puterii de stat.

La 18 februarie 2008, Fidel Castro a anunțat că renunță definitiv la funcțiile de președinte al Cubei și de comandant suprem al forțelor armate, la doi ani după retragerea acestuia, în urma unei intervenții chirurgicale.

Raul Castro a fost ales președinte al Cubei, la 24 februarie 2008, de către Adunarea Națională și reales, la 24 februarie 2013, pentru un al doilea mandat prezidențial de cinci ani.

Este laureat al Premiului Lenin pentru pace (1961), Erou al Uniunii Sovietice (1963), de două ori laureat al Ordinului Lenin (1972, 1986) și, în 1985, al Ordinului Sandino.

Liderul istoric al Revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, este „persoana asupra căreia s-au comis cele mai multe tentative de asasinare, conform celor prezentate de Cartea Recordurilor Guiness şi de arhivele CIA, principalul comanditar al acestor tentative de omor”, potrivit site-ului cubadebate.cu.

Până la predarea puterii către fratele său Raul, în 2006, se numărau 638 tentative de asasinare împotriva lui, aproape toate conduse de CIA.

„Metodele întrebuinţate pentru a-l ucide au fost multiple, dar toate au dat greş: lunetişti, explozibili în pantofi, venin injectat în trabuc, chiar şi o mică încărcătură explozivă într-o minge de base-ball, printre altele”, menţionează sursa.

Surse: agerpres.ro/libertatea.ro