Cine a fost Parascheva, fata bogată ajunsă sfântă

Publicat de Cosmin Meca, 15 octombrie 2021, 10:29

De aproape 400 de ani, Iaşiul a devenit unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din estul Europei – mii de oameni vin cu credinţă, în fiecare toamnă, să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie.

Racla cu osemintele sfintei a fost mutată de mai multe ori de-a lungul timpului, găsindu-şi liniştea abia la jumătatea secolului al XVII-lea, la Iaşi – mai întâi la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, iar astăzi, în incinta Catedralei Mitropolitane – devenind de atunci protectoarea Moldovei.

Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva este totuşi puţin cunoscută, în pofida preocupărilor deosebite, mai ales ale feţelor bisericeşti, pentru realizarea unei biografii cât mai amănunţite a celei care a devenit una dintre cele mai venerate figuri sfinte în întreaga Peninsulă Balcanică şi în România.

Informaţiile istorice despre viaţa sfintei sunt, astfel, puţine şi târzii faţă de perioada în care a trăit.

Prima biografie a fost tradusă în limba română în timpul secolului al XVI-lea, fiind cunoscută sub numele de Codex Sturzanus, în cadrul căreia cuvioasa apare sub numele de Sf. Petka, după cum era numită în rândul sârbilor şi al bulgarilor, dar şi ca Sf. Vineri, apelativ foarte folosit de poporul român.

Parascheva, fata bogată cu suflet mare

Din puţinele informaţii disponibile, ştim că Parascheva a trăit cândva în secolul al XI-lea, fiind născută la Epivat (azi Selimpaşa, în Turcia) într-o familie de oameni înstă- riţi şi creştini, un frate de-ai ei devenind călugăr şi episcop al bisericii bizantine. Mergând regulat la biserică, copila Parascheva avea să fie tot mai impresionată de predicile preoţilor şi, mai ales, de textul Evangheliei.

Mărturiile târzii despre viaţa sfintei au consemnat faptul că pe când avea în jur de 10 ani, Parascheva a auzit citindu-se în biserică din Evanghelia după Marcu, iar versetul „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) a impresionat-o într-atât de mult încât a împărţit săracilor toate hainele pe care le purta – astfel de gesturi deveniseră o obişnuinţă pentru Parascheva, contrar opiniilor părinţilor ei.

^{Pictură rusească de secol XV care înfățișează scene din viața Sfintei Parascheva}

Tot din însemnări târzii, care au fost preluate şi în sinaxarele bisericeşti, aflăm că după ce i-au murit părinţii, toată partea de avere care i se cuvenea a dăruit-o nevoiaşi- lor, alegând calea monahismului şi retragerea din lume.

Au urmat mai mulţi ani dificili, mai întâi la Constantinopol, apoi, rând pe rând, a stat la Heracleea, în apropierea Mării Negre, la Ierusalim şi în pustiul Iordanului.

Sfârşitul vieţii pământeşti o va găsi în locurile natale, pe când avea în jur de 25 de ani, întorcându-se în localitatea de baştină, fără ca nimeni să o recunoască.

După ani de post şi suferinţă fizică, Parascheva a murit în Epivat, unde se spune că a re- venit la îndemnul unui înger care i-a apărut în vis, şi a fost înmormântată ca orice străin, fără ca mormântul să-i fie cunoscut în anii care au urmat.

Descoperirea trupului sfinţit ţine tot de întâmplări miraculoase, generate de moartea unui marinar în timp ce naviga alături de alţi camarazi.

Aceştia din urmă au decis să arunce trupul celui decedat în apele mării, iar valurile aveau să aducă trupul marinarului mort la mal, unde a fost descoperit de un călugăr, care s-a îngrijit de înmormânta- rea lui. Venind şi alţi creştini, au săpat o groapă pentru cel decedat, dar în locul acela au descoperit trupul întreg şi frumos înmiresmat al unei femei.

Neluând în seamă minunea, bărbaţii au depus trupul marinarului lângă cel al cuvioasei şi apoi au plecat.

Peste noapte, în visele unuia dintre gropari, pe nume Gheorghe, şi ale unei femei credincioase, numită Eftimia, a apărut însăşi Sfânta Parascheva, în chip de împărăteasă, şi a cerut ca trupul ei să fie mutat la loc de cinste, credincioşii locului aducând-o într-o procesiune so- lemnă în biserica Sfinţii Apostoli din Epivat.

Călătoria osemintelor

Vreme de aproape 200 de ani, moaştele Cuvioasei au stat la loc de cinste în biserica din Epivat. Ulterior, schimbări- le politice din Imperiul Bizantin, precum şi ameninţarea tot mai apăsătoare a avansului turcilor otomani au provocat mutarea raclei sfinte în mai multe zone din imperiu.

Mai întâi, moaştele sfintei au ajuns la Tîrnovo, în Ţaratul vlaho-bulgar, cândva în jurul anului 1235, date fiind relaţiile de bună prietenie dintre ţarul bulgar Ioan al II-lea şi împăratul latin de Constantinopol, Balduin al II-lea. Osemintele au rămas aici până la cucerirea otomană din secolul al XIV-lea, când ţaratul bulgar este desfiinţat.

Trupul Cuvioasei a fost mutat apoi, pentru câteva de- cenii, la Belgrad, unde a odihnit până în 1521, an în care şi acesta cade sub stăpânirea otomană.

Având în vedere că orice mărturie creştină se afla în primejdie, patriarhul grec al Constantinopolului oferă mai multe daruri sultanului otoman în schimbul moaştelor, care au fos aduse la Constantinopol, fiind depuse şi mutate în mai multe biserici din oraş, rămânând în capitală până la ultima lor stră- mutare, în Moldova lui Vasile Lupu voievod.

sursa: historia.ro