Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Circulație în condiții de ceață

Circulație în condiții de ceață

Publicat de Cosmin Meca, 18 februarie 2017, 09:06

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe mai multe drumuri naţionale traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă. Pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, între kilometrii 46 şi 78 (pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Giurgiu), vizibilitatea scade sub 100, pe alocuri sub 50 de metri.

În judeţul Olt, vizibilitatea este sub 50 de metri pe DN65 Slatina – Pădurea Sarului şi pe DN64 Găneasa – Grădinari. În condiţii similare se circulă şi în judeţul Gorj, pe DN66 Vârţ – Turceni, dar şi judeţul Vâlcea, pe DN64, DN67 şi pe DN7 (exceptând Valea Oltului). În plus, carosabilul este umed, temperaturile sunt scăzute şi există risc de formare a poleiului.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting referitoare la ceaţă, dar şi la condiţii de formare a poleiului, pentru judeţele Caraş-Severin, Vâlcea, Sălaj şi Maramureş, iar pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Bacău, Vaslui şi Neamţ referitoare la ploaie şi polei. Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanţa în mers, să nu bruscheze comenzile, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea scade semnificativ şi pe cele de ceaţă.

Mehedinți: Circulație blocată pe DN 6, zona Gară Orșova.
Info Trafic marți, 8 septembrie 2026, 09:23

Mehedinți: Circulație blocată pe DN 6, zona Gară Orșova.

Din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, din care au rezultat mai multe victime, circulația este blocată pe...

Mehedinți: Circulație blocată pe DN 6, zona Gară Orșova.
Se execută marcaje rutiere pe DN 67B
Info Trafic miercuri, 2 septembrie 2026, 12:26

Se execută marcaje rutiere pe DN 67B

Direcția Regională de Drumuri Și Poduri Craiova anunșă că angajații SDN Târgu Jiu – Districtul Licurici execută, în regie proprie,...

Se execută marcaje rutiere pe DN 67B