Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Comunicat Biroul Executiv al Federației SANITAS

Comunicat Biroul Executiv al Federației SANITAS

Publicat de Puiu Vulea, 22 octombrie 2020, 17:31

Biroul Executiv al Federației SANITAS, întrunit în ședință extraordinară, astăzi, 22 octombrie 2020, a analizat stadiul negocierilor cu factorii de decizie, declanșate în data de 12 octombrie a.c., la întâlnirea patronată de Premierul Ludovic Orban. Deși la această întâlnire Primul-ministru a trasat sarcini clare miniștrilor de resort pentru realizarea unor evaluări financiare care să reflecte impactul bugetar al acordării drepturilor restante salariaților din sistemul sanitar și cel de asistență socială, precum și pentru emiterea unor clarificări referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a anumitor prevederi legislative din cele două sisteme, având în vedere faptul că în tot acest timp, Ministerul Sănătății nu a răspuns în niciun fel solicitărilor de a avea consultări reale pentru identificarea de soluții aplicabile imediat la problemele din sistem semnalate de organizațiile din țară.

În aceste condiții, membrii Biroului Executiv al Federației SANITAS au hotărât convocarea, în ședință extraordinară, a Consiliului Național joi, 29 octombrie 2020, pentru stabilirea și punerea în aplicare a calendarului de acțiuni SANITAS menite să susțină și să impună rezolvarea problemelor cu care se confruntă în această perioadă toți salariații din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ! Astfel, dacă până la această dată, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu vor reuși să prezinte soluții viabile la revendicările prezentate și discutate la întâlnirea din 12 octombrie 2020, sindicaliștii vor apela la toate mijloacele sindicale legale.

Etichete:
Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
National marți, 10 noiembrie 2026, 15:54

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon

Patru medici și două asistente au fost trimiși în judecată. Acuzațiile trebuie examinate de...

Procurorii au făcut publice acuzațiile din dosarul deceselor suspecte de la Spitalul Pantelimon
Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:30

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor

Știrile ProTV au relatat despre un pachet de măsuri pregătit pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de abuz asupra...

Un plan cu 57 de măsuri este pregătit pentru protecția copiilor
Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:28

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România

Exemplarele tinere au fost amplasate la aproximativ cinci metri adâncime. Până la comercializare, ele trebuie să ajungă la dimensiunea...

Pe litoral a fost deschisă prima fermă de stridii din România
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:26

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune

Știrile ProTV au relatat luni seara că defecțiunea a apărut în partea clasică a unității, la câteva zile după revenirea în...

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată după o defecțiune
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:24

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare

Plenul a votat luni documentele comisiilor privind cazul Mykonos și întâlnirea...

Senatul a adoptat rapoartele finale în două anchete parlamentare
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:22

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă

Instanța a decis din nou înlocuirea arestului preventiv, însă hotărârea de luni poate fi...

Tribunalul București a dispus arest la domiciliu pentru Călin Georgescu; decizia nu este definitivă
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:20

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale

Grupul de lucru al partidului a prezentat șase criterii de evaluare și ideea unor comitete la nivel...

PSD propune criterii pentru reorganizarea administrației locale
National marți, 10 noiembrie 2026, 08:18

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă

România și Bulgaria ar urma să găzduiască cele două sedii. Comisia Europeană a anunțat separat 10 milioane de euro pentru operațiuni...

Constanța și Varna, anunțate ca sedii ale unui hub european de securitate maritimă