Connect with us

National

Continuă dezbaterea bugetului de stat pentru anul 2018

Parlamentarii au aprobat marți, 19 decembrie, în forma propusă de comisiile de specialitate, fondurile pentru două ministere şi alte şapte instituţii.

Published

on

Parlamentul continuă miercuri, 20 decembrie, dezbaterea bugetului de stat pentru anul viitor. După discuţii aprinse, care au durat aproape şase ore, aleşii au aprobat marți, 19 decembrie, în forma propusă de comisiile de specialitate fondurile pentru două ministere şi alte şapte instituţii. Au fost discutate şi respinse 1.700 de amendamente depuse de opoziţie la proiectul de buget pentru Ministerul Dezvoltării Regionale. Senatorii şi deputaţii au mai aprobat ieri un amendament admis în Comisiile de buget-finanţe, potrivit căruia 40 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară sunt alocaţi susţinerii lăcaşelor de cult. Votul final asupra bugetului de stat pentru 2018 ar urma să fie dat vineri.