Connect with us

Regional

Craiova: a fost aprobată documentația privind Studiului de fezabilitate pentru parcarea supraetajată de la Liceul Energetic

Published

on

Miercuri, 27 iulie, a avut loc sedința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Craiova, pe a cărei ordine de zi s-au aflat nu mai puțin de 37 de proiecte de hotărâre și unul peste ordinea de zi, care au fost supuse votului. Printre acestea s-au aflat, de exemplu, proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al orașului, sau un altul, pentru organizarea evenimentului „Craiova Super Rally 2023”, în perioada 15-16 septembrie. Nu în ultimul rând, s-a discutat și despre amenajarea unei parcări supraetajate, în zona Liceului Energetic din Craiova, fiind supusă aprobării documentația Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico economici pentru acest obiectiv.

Parcarea supraetajată P+3 ar urma să se construiască în curtea Liceului Energetic din Bănie. Durata de realizare a investiției, în valoare totală de aproximativ 49 de milioane de lei, este prevăzută la 18 luni – 5 pentru proiectare și 13 pentru execuție.