Connect with us

Regional

Craiova: a început construirea rețelei de canalizare pluvială pe strada Henry Ford

Published

on

Compania de Apă Oltenia a demarat lucrările de construire a unei rețele de canalizare pluvială pe strada Henry Ford din municipiul Craiova. Întinsă pe aproximativ 1 kilometru, de la sensul giratoriu până la podul de cale ferată, investiția este realizată cu forțe proprii și va prelua apa care se strânge în această zonă sensibilă, atunci când sunt precipitații abundente.

Lucrările se vor desfășura pe tronsoane de câte 150 metri și, în acest context, de joi, 04.05.2023, se restricționează circulația pe strada Henry Ford la două benzi (câte o bandă pe sens), pe zone limitate la 150 metri.

Compania de Apă Oltenia va suplimenta echipele implicate, se va lucra 24 de ore din 24, astfel încât realizarea rețelei de canalizare pluvială să fie finalizată în cel mai scurt timp.