Connect with us

Evenimente

Craiova: Amnistie fiscală până la 15 decembrie

Published

on

Consiliul Local al Municipiului Craiova a adoptat Hotărârea nr. 384/2019 privind aprobarea unor facilități fiscale și a procedurii de acordare a acestora.

Potrivit acesteia, s-a aprobat acordarea unor facilități fiscale pentru obligațiile bugetare restante la 31.12.2018, mai mari sau mai mici de 1 milion lei, datorate bugetului local al municipiului Craiova, tuturor debitorilor – persoane fizice, persoane juridice sau entități fără personalitate juridică.

Pe această cale, instituția recomandă contribuabililor cu restanțe la impozitele și taxele locale mai vechi de 31/12/2018 posibilitatea de a beneficia de facilitățile fiscale, constând în anularea majorărilor de întârziere, depunând la sediul Direcției Impozite și Taxe notificarea ce se poate lista de pe link-ul  https://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/22323.pdf, sau ridica de la sediul Direcției Impozite și Taxe, strada Calea București nr. 51C (Piața Centrală).

Procedura de acordare aprobată de Consiliul Local se regăsește în cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 384/2019, accesând link-ul https://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/22323.pdf.

Amnistia fiscală este în vigoare până la data de 15.12.2019, termen de decădere pentru depunerea cererii de anulare a accesoriilor (a se vedea link-ul https://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/22323.pdf )

Facilitățile constau în anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale datorate bugetului local, restante la data de 31 decembrie 2018, inclusiv,  dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

          a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, inclusiv, datorate bugetului local, se sting până la data de 15 decembrie, inclusiv;

          b) sunt stinse toate obligațiile bugetare principale și accesoriile datorate bugetului local cu termene de plată cuprinse între 01 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019, inclusiv  până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

          c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;

          d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. a)-c), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019, sub sancțiunea decăderii.