Connect with us

Regional

Craiova: ”Nicolae Titulescu. O viaţă în slujba României”, expoziție la Muzeul Olteniei

Published

on

Muzeul Naţional al Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova, organizează vineri, 16 septembrie, de la ora 13.00, la Secția de Istorie și Arheologie, vernisajul expoziţiei temporare ”Nicolae Titulescu. O viaţă în slujba României”. Expoziţia face parte dintr-o serie mai largă de manifestări, dedicate împlinirii a 140 de ani de la naşterea marelui om politic şi diplomat. În cadrul expoziţiei, sunt incluse peste o sută de piese de patrimoniu, printre care documente şi fotografii de epocă originale, cu privire la viaţa, activitatea diplomatică şi cariera politică a lui Nicolae Titulescu, inclusiv o serie de obiecte personale, care oferă o notă specială de atractivitate acestui eveniment cultural. Muzeul Olteniei deţine mai mult de o mie de piese de patrimoniu, care constituie Colecţia ”Nicolae Titulescu”. Obiectele păstrate de muzeul craiovean provin de la Georgel Nenişor, fiul Corneliei, una dintre surorile lui Nicolae Titulescu, care a donat importante documente de familie. Expoziţia va fi deschisă publicului, până pe 30 octombrie.

%d blogeri au apreciat: