Craioveanca Ioana Ninulescu şi calul Quasar, o echipă de succes

Publicat de Cosmin Meca, 23 ianuarie 2018, 09:30

Este craioveancă, a împlinit recent 17 ani și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Carol I“, profilul filologie-spaniolă. O fată frumoasă, cu ochi pătrunzători, cu mult bun simţ, timidă, dar totodată încrezătoare în ea. Aşa o putem descrie pe Ioana Ninulescu, campioană naţională în 2017 la echitaţie, în proba pe echipe. Sportiva a reprezentat clubul CSM Sibiu, dar i-ar plăcea ca pe viitor să concureze pentru Craiova.

Ioana iubeşte de mică animale, dar caii au fascinat-o mereu, iar prin clasa I a început să practice echitaţia. La început pentru agrement, apoi a început să meargă la concursuri, cu iapa Pepita. În 2015 devenea campioană naţională la categoria copii, reprezentând clubul înfiinţat de tatăl său, Equitim Craiova. Anul trecut a fost unul foarte bun pentru Ioana, care, între timp, a schimbat-o pe Pepita cu Quasar, un cal de nouă ani, din rasa Oldenburg, achiziţionat din Germania. Sportiva a făcut o schimbare şi în ceea ce priveşte antrenorul. A apelat la Ionel Bucur, de la CSM Sibiu, antrenor despre care spune ea că a ajutat-o să progreseze. În luna octombrie, la Prejmer (Braşov), Ioana şi coechipiera ei, Sofia Semenov, au ridicat deasupra capului trofeul de campioane la echipe – juniori.

Sportiva ne-a povestit despre cum s-a simţit în sezonul competiţional trecut. „Tatăl meu a decis să merg să mă pregătesc cu un antrenor profesionist, iar Ionel Bucur, de la CSM Sibiu, este printre cei mai buni. Este multiplu campion naţional și campion balcanic. Sunt legitimată la clubul sibian şi merg periodic acolo, unde am şi calul. De când am început antrenamentele cu domnul Bucur am simţit o mare diferenţă faţă de ce făceam cu fostul antrenor, care nu avea atâtea tehnici care să mă ajute. Domnul Ionel m-a ajutat mult cu sfaturi, mi-a arătat lucruri de care habar nu aveam, nu le ştiam. Sunt metode pe care dumnealui le foloseşte cu succes şi mi le-a împărtăşit şi mie. Pot spune că în anul 2017 am învăţat multe“, mărturiseşte adolescenta.

A urcat pe podium şi la individiual, în câteva etape

Ioana a participat la mai multe etape din campionatul naţional de sărituri peste obstacole, la individual, şi a obţinut şi clasări pe podium la câteva din aceste etape. „Sunt multe etape la individual pe parcursul anului, dar ca să te califici în finală trebuie să iei parte la minimum trei. Am obţinut şi locul I, şi II, şi III la etapele la care am participat, iar acest lucru m-a ajutat să particip în finala pe echipe. Pentru că la echipe nu e neapărat nevoie să facem mai multe concursuri, ci e suficient ca eu şi coechipiera mea să fim calificate în finala la simplu“.

Cel mai bun rezultat este aurul de la echipe. „Sofia este mai mică decât mine, dar are mai multă experienţă competiţională. Am fost patru echipe, pentru că este greu să găseşti doi sau trei sportivi de la acelaşi club pe aceeaşi categorie de vârstă, care să fie valoroşi, astfel încât să se califice în finală. Nu pot spune că a fost o surpiză foarte mare că am luat titlul naţional, dar a fost un pic, pentru că anul acesta au avut multe schimbări. Am simţit un salt. M-am bucurat pentru acest titlu, am căpătat mai mare încredere în mine. Îmi place foarte mult sportul şi îmi plac provocările. Văd că dacă mă străduiesc dă rezultate şi asta mă face să continuu“, adaugă Ioana Ninulescu.

Relația antrenor-sportiv-cal, foarte importantă

Pentru a obține rezultate în acest sport contează mult ca relaţia antrenor-sportiv-cal să funcţioneze foarte bine. „Suntem o echipă toţi. Antrenorul ajută cu sfaturi, sportivul trebuie să fie pregătit, iar calul – în măsură să facă probele bine. Contează mult și calul. Dacă un călăreţ nu e prea bun, îl poate ajuta calul, dar calul nu e decisiv. Dacă tot continuă cu călăreţul care nu ştie ce să facă, nu prea dă rezultate“, explică Ioana.

Un antrenament nu presupune doar să urci în şa şi să stai pe cal 40-50 de minute, ci şi să socializezi cu calul, să îi cureţi picioarele, să petreci mult timp cu el. „Eu şi Quasar ne înţelegem destul de bine. Trebuie să fie o relaţie specială: dacă nu te înţelegi cu el, nu te ajută. Acum, de când el stă la Sibiu, mi s-a părut ciudat să nu îl am lângă mine. Am antrenamente mai rare, dar mai concentrate. Când era aici, cu mine, erau zile în care nu îl încălecam, că nu puteam. Acum, este bine îngrijit, că îl antrenează domnul Bucur. Acolo este şi un manej acoperit, iar acest lucru ne ajută mult la antrenament când plouă sau când ninge. Recunosc, mi-e dor de Quasar când sunt la Craiova“, mărturiseşte fata.

Ioana Ninulescu se pregăteşte acum pentru noul sezon, unul în care va participa la o categorie superioară de vârstă, juniori 18 ani. Dacă anul trecut a concurat pentru prima oară într-o competiție internaţională, în Bulgaria, anul acesta are în plan să meargă la un concurs în Austria, dar şi la Campionatul Balcanic. „Va fi etapă de campionat naţional la Prejmer, apoi un concurs în Austria. În martie vor începe şi concursurile în aer liber. Intenţionez să merg şi la Balcaniada din Croaţia“.

Şi sora mai mare a Ioanei, Andreea, practică echitaţia şi a avut în trecut rezultate bune. Anul trecut, ea a luat o mică pauză de la competiţii pentru a se pregăti de admitere la Facultatea de Medicină, iar acum, fiind deja studentă, îşi va relua concursurile.

Un sport care costă, dacă vrei performanţă

Echitaţia este un sport nobil, dar scump, dacă mergi la competiţii. Trebuie plătită boxa calului, mâncare pentru cal, veterinar, potcovitul. Mai este şi echipamentul călăreţului, special, elegant, dar scump. La asta se adaugă costurile concursurilor: transportul calului, taxa de concurs. Dacă vorbim de concursuri în străinatate, costurile cresc exponențial.

Un cal de competiție este mai scump decât un cal de agrement. Principalul criteriu pentru valoarea acestuia este înălțimea parcursurilor pe care poate să le facă, calitățile părinților și experiența lui. Unii cai pot să ajungă la câtevă milioane de euro.

sursa foto: facebook

sursa: gds.ro