Connect with us

Evenimente

Craiovenii își sărbătoresc Ocrotitorul spiritual

Momentele liturgice vor debuta duminică, 25 octombrie.

Published

on

Craiovenii sunt aşteptaţi să participe şi anul acesta la sărbătoarea Ocrotitorului spiritual al municipiului Craiova şi al Catedralei mitropolitane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Momentele liturgice dedicate evenimentului au debutat duminică, 25 octombrie, în ajunul praznicului, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată, în jurul orei 18.30, de tradiţionala procesiune pe străzile centrale ale oraşului cu racla în care se află moaştele Sfântului Ierarh Nifon, ale Sfintei Muceniţe Tatiana diaconiţa şi ale Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah.

Sfintele moaşte au fost purtate în procesiune pe traseul: Catedrala mitropolitană – Biserica Sfântul Gheorghe Vechi – Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Universitate – Prefectură – Biserica Sfântul Ilie – Catedrală.

Momentele liturgice vor culmina în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni 26 octombrie, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Racla cu sfintele moaşte va rămâne spre cinstire şi închinare până seara.

Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie are loc în atmosfera generală de sărbătoare prilejuită de manifestarea „Zilele spirituale ale oraşului Craiova”, organizată de Arhiepiscopia Craiovei în perioada 26 octombrie – 5 noiembrie.

În cadrul acesteia vor fi organizate conferinţe, simpozioane și expoziţii de fotografie.