Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Craiovița Nouă se pune în mișcare! O zi întreagă de sport, competiții și distracție între vecini

Cartierul Craiovița Nouă din Craiova se transformă, sâmbătă, 17 octombrie, într-un spațiu dedicat sportului și distracției. De la fotbal și baschet până la ștafete pentru familii și competiții între vecini, evenimentul „Ziua Cartierului Activ” promite o zi plină de energie, cu activități gratuite pentru toate vârstele.

Craiovița Nouă se pune în mișcare! O zi întreagă de sport, competiții și distracție între vecini

Publicat de Cosmin Meca, 12 octombrie 2026, 09:16

Sâmbătă, 17 octombrie 2026, locuitorii din Craiovița Nouă sunt invitați la Ziua Cartierului Activ, un eveniment dedicat sportului, întâlnirilor dintre vecini și consolidării comunității locale.

Pe parcursul întregii zile, locuitorii de toate vârstele din cartier și din împrejurimi vor putea participa gratuit la activități sportive și recreative organizate în mai multe locații din Craiovița Nouă.

Programul include fotbal, baschet, badminton, alergare și șah, dar și activități care îi încurajează pe vecini să formeze echipe, să se cunoască și să petreacă timp împreună. Înscrierile sunt gratuite și se realizează online, la adresa: https://luma.com/2kvxx28s.

Evenimentul este organizat de ÎntreVecini, în parteneriat cu Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Craiova și cu implicarea școlilor partenere din cartier: Școala Gimnazială „Elena Farago” și Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”.

„Ne dorim ca Ziua Cartierului Activ să fie mai mult decât o zi de sport. Sportul este un pretext foarte bun pentru ca oamenii să iasă din casă, să își cunoască vecinii și să descopere că pot face lucruri împreună. Vrem să creăm un context în care oamenii din Craiovița Nouă să se întâlnească, să se bucure de cartierul lor și, poate, să pornească de aici și alte inițiative”, a declarat Ana Argint, manager de comunități în cadrul ÎntreVecini.

Competiții sportive și activități pentru întreaga familie

Activitățile vor fi organizate în mai multe puncte din Craiovița Nouă, inclusiv la Școala Gimnazială „Elena Farago”, în locațiile de pe strada Elena Farago nr. 19 și nr. 53, la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” și la Facultatea de Educație Fizică și Sport.

Ziua va începe la ora 10:00, cu sosirea participanților și înscrierea la activități, urmate de o încălzire comună.

De la ora 11:30, vor începe competițiile de fotbal, baschet și badminton, în timp ce la Facultatea de Educație Fizică și Sport vor avea loc și activități de șah.

După-amiaza va fi dedicată atât competițiilor sportive, cât și activităților care aduc împreună membrii familiei. La ora 14:00 este programată ștafeta copii–părinți, o competiție în care cei mici și părinții lor vor forma echipe.

Programul include și o sesiune de alergare organizată împreună cu Craiova Running Together.

„Sfoara Între Vecini”, una dintre atracțiile zilei

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului va fi „Sfoara Între Vecini”, campionatul cartierului, programat să înceapă la ora 17:00.

Locuitorii sunt invitați să formeze echipe de câte patru vecini și să participe la o competiție care promite să aducă împreună oameni din întregul cartier.

Competiția va avea și galerii, iar la final vor fi premiate echipele participante, cele mai mobilizate galerii și scările de bloc care reușesc să adune cei mai mulți vecini.

Seara se va încheia la Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde va avea loc festivitatea de premiere a participanților, urmată de un moment de socializare și divertisment.

Prin organizarea activităților în mai multe puncte din cartier, Ziua Cartierului Activ își propune să aducă sportul și recreerea cât mai aproape de locuitorii din Craiovița Nouă și să creeze noi oportunități de interacțiune între membrii comunității.

Ziua Cartierului Activ – informații utile

  • Data: sâmbătă, 17 octombrie 2026

  • Locația: cartierul Craiovița Nouă, în mai multe spații partenere

  • Participanți: locuitori de toate vârstele din Craiovița Nouă și din împrejurimi

  • Acces: gratuit, pe bază de înscriere

  • Activități: fotbal, baschet, badminton, alergare, șah, ștafetă copii–părinți și „Sfoara Între Vecini”

  • Informații suplimentare: hai@intrevecini.ro

Evenimentul este organizat de ÎntreVecini, în parteneriat cu Facultatea de Educație Fizică și Sport – Universitatea din Craiova, cu implicarea școlilor și a partenerilor locali.

Proiectul este realizat cu sprijinul Municipiului Craiova. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Craiova și nu implică nicio responsabilitate din partea acestuia.

Teatrul Colibri redeschide astăzi înscrierile pentru locurile eliberate la ateliere
Regional luni, 12 octombrie 2026, 08:39

Teatrul Colibri redeschide astăzi înscrierile pentru locurile eliberate la ateliere

Teatrul Colibri din Craiova redeschide luni, 12 octombrie, de la ora 09:00, înscrierile pentru locurile rămase libere la atelierele de creație...

Teatrul Colibri redeschide astăzi înscrierile pentru locurile eliberate la ateliere
Craiova reia licitația pentru Piața Constantin Brâncuși, din fața gării
Regional luni, 12 octombrie 2026, 08:35

Craiova reia licitația pentru Piața Constantin Brâncuși, din fața gării

Primăria Craiova a reluat procedura de achiziție pentru amenajarea și modernizarea Pieței Constantin Brâncuși, din fața Gării Craiova....

Craiova reia licitația pentru Piața Constantin Brâncuși, din fața gării
Apele Române: ”Peninsulă” ilegală pe Dunăre, la Gogoșu, în Mehedinți
Regional vineri, 9 octombrie 2026, 16:09

Apele Române: ”Peninsulă” ilegală pe Dunăre, la Gogoșu, în Mehedinți

O lucrare neautorizată, realizată din materiale de construcții și pământ, a fost descoperită pe malul fluviului Dunărea, în județul...

Apele Române: ”Peninsulă” ilegală pe Dunăre, la Gogoșu, în Mehedinți
Caravana cu Medici ajunge în comuna Murgași, din județul Dolj. Analize, consultații și investigații medicale gratuite pentru locuitori
Regional vineri, 9 octombrie 2026, 09:26

Caravana cu Medici ajunge în comuna Murgași, din județul Dolj. Analize, consultații și investigații medicale gratuite pentru locuitori

Locuitorii comunei Murgași, din județul Dolj, vor beneficia, în luna octombrie, de o serie de servicii medicale gratuite, oferite în cadrul unei...

Caravana cu Medici ajunge în comuna Murgași, din județul Dolj. Analize, consultații și investigații medicale gratuite pentru locuitori
Regional vineri, 9 octombrie 2026, 08:54

Mehedinți: pompierii continuă lupta cu focarele de pe creste, iar fumul afectează Orșova

Intervențiile pentru incendiile de pădure din Mehedinți au continuat joi, 8 octombrie, în condiții dificile, potrivit actualizării TVR Craiova....

Mehedinți: pompierii continuă lupta cu focarele de pe creste, iar fumul afectează Orșova
Regional vineri, 9 octombrie 2026, 08:51

La Craiova, părinții și profesorii caută să repare încrederea înaintea catalogului

Relația dintre familie și școală a fost discutată la Craiova într-o întâlnire a comunității educaționale, relatată joi, 8 octombrie, de...

La Craiova, părinții și profesorii caută să repare încrederea înaintea catalogului
Regional vineri, 9 octombrie 2026, 08:48

Craiova pregătește reparații pentru clădiri și școli: acord-cadru de până la 97,1 milioane de lei

Primăria Craiova pregătește un nou acord-cadru pentru reparații la imobilele pe care le deține și la unitățile de învățământ, potrivit...

Craiova pregătește reparații pentru clădiri și școli: acord-cadru de până la 97,1 milioane de lei
Regional joi, 8 octombrie 2026, 16:58

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: trei sectoare mai au focare active. DN 67D rămâne închis

Potrivit colonelului Eugen Tarța, din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în urma recunoașterii aeriene realizate în...

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei: trei sectoare mai au focare active. DN 67D rămâne închis