Connect with us

National

Criza francului elvetian, in dezbaterea Parlamentului

Published

on

     Încercarea de a găsi soluţii pentru debitorii în franci elveţieni a ajuns în Legislativ. Astăzi, două comisii parlamentare din Camera deputaţilor au criza francului elveţian pe ordinea de zi. Comisia Juridică din Camera Deputaţilor va discuta proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, care ar urma să intre în dezbaterea plenului reunit. Tot astăzi, conducerea Băncii Naţionale şi cea a Ministerului de Finanţe, împreună cu reprezentanţii comunităţii bacare şi cei ai consumatorilor, vor discuta în Comisia pentru Buget a Camerei Depuaţilor problema creditelor în franci elveţieni. Ieri, cursul acestei monede, anunţat de Banca Naţională, a scăzut cu 0,8%, la 4 lei şi 43 de bani.

În România, aproximativ 75.000 de cetăţeni s-au împrumutat în franci elveţieni, afirmă consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Şi alte ţări se confruntă cu situaţii similare. În Polonia, unde numărul debitorilor în moneda elveţiană este de jumătate de milion, Guvernul a cerut o anchetă privind ofertele de împrumut, iar Banca Centrală a solicitat măsuri excepţionale. De asemenea, în Croaţia, Executivul a propus îngheţarea ratei de schimb timp de un an, pentru a-i proteja pe cei cu credite ipotecare în franci elveţieni, notează Reuters.

ULTIMA ORĂ

boy running in the hallway boy running in the hallway
National9 ore ago

Vacanța de primăvară începe pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari

Astăzi marchează începutul vacanței de primăvară pentru aproximativ 3 milioane de elevi și preșcolari din întreaga țară, care sărbătoresc acest...

Regional9 ore ago

Simpozion dedicat lui Matei Basarab la Ocnele Mari, Vâlcea

Ocnele Mari din județul Vâlcea se pregătesc să găzduiască un simpozion special dedicat Domnului Țării Românești, Matei Basarab, cu ocazia...

Regional9 ore ago

Dezinsecția aeriană va începe la Craiova în prima săptămână din mai

Autoritățile locale din Craiova au anunțat că dezinsecția aeriană a domeniului public al municipiului va începe la începutul săptămânii viitoare....

Regional9 ore ago

Șantierul pentru noul Spital Regional de Urgență de la Craiova a fost deschis astăzi

Astăzi, pe 26 aprilie, a fost inaugurat șantierul pentru construcția noului Spital Regional de Urgență de la Craiova, proiect ce...

boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo boy sitting with brown bear plush toy on selective focus photo
Regional9 ore ago

Anchetă în Gorj: Minor de 6 ani presupus vândut în Germania de către familie

Procurorii DIICOT fac anchetă în Gorj, unde se presupune că un minor în vârstă de 6 ani din comuna Dănciulești...

Regional9 ore ago

Peștișani: Lansarea TEEN ART MUSEUM: Un muzeu digital dedicat vieții și operelor lui Constantin Brâncuși

Astăzi, Asociația Be Teen în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani au lansat proiectul TEEN ART MUSEUM, o inițiativă...

Regional10 ore ago

Jandarmeria Gorj recrutează tineri pentru înscrierea în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Gorj oferă oportunități pentru tinerii dornici să urmeze o carieră în domeniul militar. În contextul concursului de admitere în...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON