DE ACTUALITATE

Cruella – episodul 17

cruella

 

V-aţi gândit vreodată, dragi prieteni, de ce-mi alint eu soţia cu apelativul “Cruella” ? Vă spun eu: e o glumă!

Se poartă, de fapt, frumos. Îmi spală – nu ea, maşina – ,îmi face pantofii – nu ea, fiu-său – , îmi dă bani de buzunar – nu ea, mama – , îmi gateşte – nu ea, mă-sa.

Sigur, ca în orice căsnicie, mai sunt şi nemulţumiri, dar eu am satisfacţia că nu rămân cu semne. Ei, că s-a-ntâmplat o dată

şi-am zis eu la serviciu c-a aruncat fiu-meu c-o jucărie, asta-i altă poveste. Îmi aduc aminte că în anul ăla se purta negrul. Eu am avut o lună un ochi la modă.

De altfel, în căsnicie trebuie să mai faci şi câte un compromis, din când în când. De aceea, eu am acceptat să gătesc şi ea să-şi facă unghiile. Nu e normal aşa, odată ce nu e o culoare care să te prindă?

Tot eu am mai acceptat să mai şi calc, decât să fiu călcat în picioare.

Când eşti mândru, e greu să treci peste toate. De aceea, eu sunt mândru că m-am depăşit şi-am acceptat absolut orice.

Ca să vadă că nu sunt eu prostul ei!

 

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu

%d blogeri au apreciat: