Cruella – episodul 3

Au mai trecut şapte zile de concediu şi m-am convins că minte cine-a zis că nu te-nveţi cu răul. M-am acomodat.

Ca dovadă, sunt la ştrand. De o săptămână.

Astăzi, Cruella a rămas acasă, din motive tehnice (zboară pe aspirator), iar Prinţul Caspian este deja în piscină. De la opt şi-un sfert, de azi-dimineaţă. Avea un pic de chiciură pe păr, dar cică aşa era în Narnia, pe vremea Vrăjitoarei Albe.

Mai sunt şi părţi bune.

Odată ce Cruella nu e cu noi, putem admira în voie obiectivele turistice care stau cu sânii goi. E aşa de-nghesuială la ştrand, încât ne dăm şi mai aproape de obiective. Prinţul Caspian se preface că înoată, dar şi el e tot bărbat, aşa că, de-o oră, n-a mai băgat capul în apă.

Sună Cruella. Să iau pâine.

Cred că Prinţul Caspian a fost făcut dintr-o icră, altfel ar mai sta şi la soare.

Sună Cruella. Să iau ţigări.

Din cauza obiectivelor turistice despre care aminteam, dar şi la sugestia Prinţului, sar de la trambulină. Mă trezesc pe nisip, înconjurat de zeci de fete frumoase, dintre care tocmai domnul cu mustaţă îmi face respiraţie gură la gură. Mă ridic, de parcă   n-aş avea nimic. Nici copil. Prinţul plânge.

Suna Cruella: “Mai staţi?”.

La ştrand e bine.

Un intelectual de vreo doisprezece ani şi care e la ştrand încă din decembrie, după cum e bronzat, trece în viteză pe lângă noi şi se laudă cu calităţile sale masculine, oricum vizibile din slipul lui ta-su. Îl avertizez că-l voi apostrofa. “Eşti bou?”, întreabă el. “Da”, răspunde fiu-meu din apă. Apoi mă priveşte umil: “N-ai zis tu că e bine să ai umor?”. Nici nu poţi să-l plesneşti. În primul rând, pentru că-l ustură pielea de la soare  şi-n al doilea, pentru că stă mai mult pe sub apă. Dar îl ţin minte până începe şcoala.

Sună Cruella. “Ţi-am zis de ţigări?”.

“Da”, răspund.

“Atunci să iei roşii!”.

Mai stăm ce mai stăm şi rog salvamarii să-mi caute copilul. E pe scaunul de lângă bar. Şi-a luat, pe datorie, trei îngheţate de ciocolată şi cinci cola, ca să-l mai liniştească. Acum îl înţeleg şi pe Doroftei: cum să nu-ţi vină?

Ne suim în maşină şi plecăm. De la ştrand până acasă sunt cinci kilometri.

Sună Cruella: “Ai luat roşii?”.

“N-am apucat…”, apuc să zic.

“Normal!” şi închide.

Luăm tot ce trebuie şi urcăm spre apartamentul nostru. Ajungem la uşă.

Sună Cruella: “Unde sunteţi?”.

“La uşă.”, zic eu.

“Vai de capul tău! Şi la ce consumi, mă, minutele?!”

text original, protejat: Ducu Mogoşeanu