Cum a ajuns Creangă scriitor după ce a fost răspopit şi nevasta l-a părăsit pentru un călugăr

La data de 1 octombrie 1875, Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie” (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889).

Pe 1 martie 1837 se năştea la Humuleşti Ion Creangă, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români.

Deşi în ”Fragment de biografie” Ion Creangă însuşi spune că s-a născut pe 1 martie 1837, data naşterii sale este incertă, deoarece, conform unei mitrici (condici) de nou-născuţi din Humuleşti publicată de Gh. Ungureanu, Creangă s-ar fi născut pe 10 iunie 1839. Creangă a mai avut încă şapte fraţi şi surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile şi Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria şi Ileana în 1919.

Tinereţea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale ”Amintiri din copilărie”. În 1847, începe şcoala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de ţăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredinţează bunicului matern („tatal mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig”), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala catihetică din Fălticeni („fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, este silit să plece la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-şi atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iaşi cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinţi din Iaşi, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859)

La 19 decembrie 1860 se naşte fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Şcoala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult şi l-a numit învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.

După ce timp de 12 ani este dascăl şi diacon la diferite biserici din Iaşi, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece a fost părăsit nevasta, a tras cu puşca în ciorile care murdăreau Biserica Golia şi s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1993, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.). Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie şi din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale şcolare.

Revenind la motivele răspopirii lui Creangă, George Călinescu afirma că acesta s-a căsătorit cu Ileana, o tânără obişnuită cu viaţa luxoasă, din interes, pentru a fi hirotonisit. ”Judecând drept chiar fără a cunoaşte chiar fără a cunoaşte purtările Ilenei, este hotărât că Creangă n-a fost iubit de nevastă, care dacă l-a înşelat  cumva, a făcut acesta cu cugetul cel mai onest.

Fetiţa de 15 ani devenită femeia tânără de 22 de ani, se găsi în faţa unui om vesel, slobod la gură şi la purtări, însă aprins la mânie, încăpăţânat în ideile lui, de mentalitate ţărănească, hotărât să pună rânduială în familie dăscăleşte, lovindu-şi copilul cu palma peste gură la vreo necuvinţă şi prin urmare cruţând tot mai puţin femeia, pe care n-o vedea superioară bărbatului”, scrie George Călinescu în ”Viaţa şi Opera lui Creangă”.

Totodată, se pare că Ileana avea un amant, în persoana unui călugăr de la Golia pentru care l-ar fi părăsit pe humuleştean, Iar Creangă avea ţiitoare la Iaşi.

În 1873 se încheie procesul său de divorţ, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuinţă în mahalaua Ţicău (bojdeuca).

În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, cu care se împrieteneşte. Între1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Între 1883 şi 1889 a fost bolnav de epilepsie şi a suferit foarte mult la aflarea bolii şi apoi a decesului lui Eminescu, şi al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Ţicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: poveştile ”Capra cu trei iezi”, ”Dănilă Prepeleac”, ”Fata babei şi fata moşului”, ”Povestea lui Harap Alb”, ”Ivan Turbincă”, ”Povestea porcului”, ”Punguţa cu doi bani” şi ”Soacra cu trei nurori”; povestirile ”Moş Ion Roată şi Unirea”, ”Păcală”, ”Prostia omenească” şi ”Ursul păcălit de vulpe” şi evident romanul autobiografic ”Amintiri din copilărie”.

Anul trecut a fost descoperit un jurământ „misterios” în arhiva Muzeului Literaturii Române (MLR) din Iaşi, documentul dezvăluind existenţa unei grupări „secrete” din care făceau parte mai multe personalităţi ale secolului al XIX-lea, între care Nicolae Culianu, Nicolae Gane şi Ion Creangă.

„Jur pe onoare şi conştiinţă./ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care face parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi sfânta Cruce”, se arată în textul semnat de membrii grupării. 

sursa: descopera.ro