Connect with us

Fapt divers

De ce avioanele sunt blindate unde nu sunt găsite găuri de gloanțe

Published

on

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, americanii căutau o soluție pentru ca avioanele de război să nu fie doborâte de inamic și să aibă cât mai puține daune. În acest sens au elaborat un studiu cu privire la distribuția găurilor de gloanțe, bazându-se pe aeronavele întoarse din misiuni.

Blindarea completă a unui avion va conduce la o greutate mai mare, manevrabilitate scăzută și consum de combustibil ridicat, de aceea cercetătorii doreau ca blindajul să fie aplicat doar în anumite zone.

Soluția intuitivă este ca blindajul să fie pus unde s-au înregistrat cele mai multe daune, adică pe fuzelaj și pe rezervor.

Însă Abraham Wald, matematicianul cel mai renumit din grupul de cercetare, a abordat problema într-un mod diferit și s-a întrebat unde sunt găurile lipsă, după care a realizat că acestea sunt pe avioanele care nu s-au mai întors din misiuni.

Wald a sugerat adăugarea blindajul în special în zonele în care avioanele care au revenit nu prezentau daune, mai precis în jurul motorului.

Analiza acestora conduce la două explicații posibile: ori gloanțele loveau toate componentele avionului, mai puțin una (motorul), ori motorul reprezenta o vulnerabilitate majoră. Ambele variante explică datele observate la analiza avioanelor, dar ultima explicație are mai mult sens. Blindajul trebuie pus acolo unde nu sunt gloanțe.

Sursă text: scientia.ro

Sursă imagine: aerocorner.com