️️ 🍂️️ 💝 ️️ 🌟
Connect with us

Fapt divers

De ce bărbații îmbătrânesc mai repede decât femeile?

Published

on

Bărbații sunt, din punct de vedere biologic, mai bătrâni decât femeile, potrivit unui studiu de la Universitatea Jyväskylä din Finlanda. Bărbații fumează mult mai des și au corpuri mai mari, aspecte care ajută parțial la explicarea diferențelor de gen observate.

Deși speranța de viață în lumea occidentală a crescut rapid în secolul XXI, femeile încă au o speranță de viață mai mare decât bărbații.

În Finlanda, femeile trăiesc cu cinci ani mai mult decât bărbații. Decalajul de gen a fost încă și mai mare în anii 1970, atunci când speranța de viață la naștere a femeilor a fost, mai bine de zece ani, mai mare decât cea a bărbaților.

Cu toate acestea, această diferență s-a redus rapid în ultimii ani. Potrivit unui studiu recent publicat, diferența dintre sexe poate fi observată și în ceea ce privește îmbătrânirea biologică.

Fumatul, o cauză principală a decalajului privind îmbătrânirea celor două sexe

Cercetarea a căutat posibile diferențe privind îmbătrânirea dintre sexe, precum și dacă factorii legați de stilul de viață pot explica eventualele diferențe. Aceste distincții au fost explorate atât la adulții tineri, cât și la cei în vârstă.

Mai multe ceasuri epigenetice au fost utilizate ca măsuri de îmbătrânire biologică. Ceasurile epigenetice permit studierea variabilelor legate de durata de viață în timp ce subiectul este încă în viață. Acestea estimează vârsta biologică în ani pe baza nivelurilor de metilare a ADN-ului măsurate într-o probă de sânge.

„Am constatat că bărbații sunt mai bătrâni din punct de vedere biologic decât femeile de aceeași vârstă cronologică, iar diferența este considerabil mai mare în cazul participanților mai în vârstă”, spune Anna Kankaanpää, doctorand la Centrul de Cercetare în Gerontologie și la Facultatea de Sport și Științe ale Sănătății.

Obiceiul fumatului, mult mai frecvent printre bărbați

Obiceiul fumatului, mult mai frecvent printre bărbați, a explicat decalajul de îmbătrânire la adulții mai în vârstă, dar nu și la  adulții tineri. În plus, dimensiunea corporală mai mare a bărbaților a explicat o mică parte din diferența de sex în ambele grupe de vârstă.

„Am observat o diferență de sex în ceea ce privește ritmul de îmbătrânire, care nu a fost explicată de factorii legați de stilul de viață”, spune Kankaanpää.

Vârsta biologică mai mare, observată la bărbați și în cazul perechilor de gemeni

Discrepanțele dintre sexe în procesul de îmbătrânire au fost observate și la perechile de gemeni de sex opus.

„În studiul nostru, am folosit, de asemenea, un model de studiu destul de rar și am comparat ritmul de îmbătrânire între perechile de gemeni de sex opus. O diferență similară a fost, de asemenea, observată între aceste perechi de gemeni.

Fratele de sex masculin a fost cu aproximativ un an mai mare din punct de vedere biologic decât sora sa. Aceste perechi au crescut în același mediu și împart jumătate din genele lor.

Diferența poate fi explicată, de exemplu, prin diferențele de sex în ceea ce privește factorii genetici și efectele benefice ale hormonului sexual feminin estrogen asupra sănătății”, continuă Kankaanpää, citată de SciTechDaily.

Rezultatele ajută la înțelegerea comportamentelor legate de stilul de viață și a diferențelor dintre sexe raportate la îmbărânirea biologică și la speranța de viață. Rezultatele sugerează, de asemenea, că declinul fumatului în rândul bărbaților explică parțial de ce diferența dintre sexe în ceea ce privește speranța de viață s-a redus în ultimele decenii.

sursa: descopera.ro

Continue Reading

Fapt divers

Fascinanta călătorie în jurul lumii a lui Fernando Magellan a fost una dintre marile provocări ale omenirii

Fernando Magellan (în unele surse, Ferdinand Magellan) a rămas cunoscut în istorie ca fiind primul explorator european care condus o expediție în jurul lumii, primul care a descoperit o cale de acces din Atlantic către „Marea Sudului a lui Balboa” (Pacificul) prin periculoasa strâmtoare din Țara de Foc și primul care s-a încumetat să traverseze imensa și pustia întindere de apă a oceanului Pacific.

Published

on

Fernando Magellan (în unele surse, Ferdinand Magellan) a rămas cunoscut în istorie ca fiind primul explorator european care condus o expediție în jurul lumii, primul care a descoperit o cale de acces din Atlantic către „Marea Sudului a lui Balboa” (Pacificul) prin periculoasa strâmtoare din Țara de Foc și primul care s-a încumetat să traverseze imensa și pustia întindere de apă a oceanului Pacific.

La 28 noiembrie 1520, exploratorul portughez Ferdinand Magellan a trecut prin strâmtoarea de la sudul Americii de Sud, care-i poarta numele.

Exploratorul portughez Fernando Magellan (1480-1521) a pornit din Spania în anul 1519, cu o flotă de doar cinci corăbii, pentru a găsi un traseu maritim prin vest către Insulele Mirodeniilor. În decursul călătoriei sale, Magellan a trecut prin strâmtoarea care-i poartă azi numele devenind primul om care a înconjurat planeta pe mări şi oceane.

Pe data de 10 august 1519, Fernando Magellan a preluat comanda flotei de caravelle intitulată Armada De Mollucas. Magellan comanda nava Trinidad, find urmat de alte patru vase: San Antonio, Concepcion, Victoria şi Santiago. Expediţia s-a dovedit a fi peste măsură de lungă şi anevoioasă, doar Victoria întorcându-se trei ani mai tărziu, cu un echipaj de doar 18 oameni din cei 270 îmbarcaţi iniţial pe cele cinci corăbii.

Peste circa 5 săptămâni, flota ajugea în America de Sud. Trei corăbii au navigat spre sud în căutarea unei ipotetice strămtori, care să le permită trecerea în Oceanul Pacific. Flota a acostat în San Julian, unde echipajul s-a răsculat împotriva sa, în ziua de Paşti a anului 1529. Magelan a reuşit înăbuşirea revoltei, fiind obligat să-l execute pe unul dintre căpitanii adjuncţi. Între timp, navigatorul portughez a trimis nava Santiago înainte pentru a explora ruta maritimă aleasă. Doar că Santiago s-a scufundat în urma unei furtuni. Cinci luni mai târziu, când sezonul furtunilor părea să se fi domolit, Magellan şi corăbiile rămase au părăsit portul San Julian.

Pe data de 21 octombrie 1520 Fernando Magellan a traversat strâmtoarea care-i poartă şi astăzi numele. Trecerea prin strâmtoare s-a dovedit a fi periculoasă, mulţi marinari continuând să protesteze. Atunci, echipajul de pe San Antonio s-a răsculat şi s-a îndreptat înapoi spre Spania.

Magellan rămăsese doar cu trei corăbii. Căpitanul şi-a continuat drumul, astfel încât în luna noiembrie a aceluiaşi an, el şi oamenii săi erau primii europeni care vedeau Oceanul Pacific, pe care însăşi Magellan l-a botezat Pacifico, în amintirea apelor sale calme şi relativ liniştite comparativ cu periculosul Atlantic.

sursă: descopera.ro

Continue Reading

Fapt divers

Petre Ispirescu – Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

Fapt divers

Un meteorit prăbușit în Marea Britanie dezvăluie originile apei de pe Pământ

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

Fapt divers

Răcelile NU se tratează cu antibiotice

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

Evenimente

Țigările electronice produc leziuni pulmonare!

Fumătorii de țigări electronice și tutun încălzit au pe plămâni leziuni similare cu cele de la COVID

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

Fapt divers

Suntem 8 miliarde!

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

Fapt divers

Povestea omului care va trăi 1.000 de ani și a miliardarilor care se visează nemuritori

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

Fapt divers

Marea Britanie: Camilla, regina consoartă, are o nouă monogramă

Published

on

(mai mult…)

Continue Reading

%d blogeri au apreciat: