Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

De mâine crește acciza la carburanți

De mâine crește acciza la carburanți

Publicat de Puiu Vulea, 14 septembrie 2017, 19:55

15 septembrie este primul termen de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină şi benzină, următorul termen fiind 1 octombrie când se va înregistra o nouă majorare, tot de 16 bani pe litru.

Guvernul a aprobat, la 30 august,  Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017 şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.

Decizia a fost luată pentru  că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România „sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene”, se specifică în nota de fundamentare a normativului de modificare a Codului Fiscal, întocmită de Ministerul Finanţelor.

Din momentul anunţării creșterii accizei și până în prezent, preţurile carburanţilor s-au majorat, la pompă, cu până la 10 bani pe litru.

 

Orchestra CEMAN susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”
National marți, 27 octombrie 2026, 16:25

Orchestra CEMAN susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”

Orchestra CEMAN, formată din 25 de tineri muzicieni din șase țări, susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”. Concertele...

Orchestra CEMAN susține în România turneul de toamnă „Dincolo de granițe”
Ministerul Apărării achiziționează patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare
National marți, 27 octombrie 2026, 15:48

Ministerul Apărării achiziționează patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare

Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat marți, 27 octombrie, contractul pentru achiziția a patru...

Ministerul Apărării achiziționează patru radare mobile de dirijare la apropiere și aterizare
Termocentrala Turceni a fost oprită din nou, după o altă avarie
National marți, 27 octombrie 2026, 11:30

Termocentrala Turceni a fost oprită din nou, după o altă avarie

Defecţiunea a fost constatată în această dimineaţă, iar reparaţiile ar putea fi terminate până la sfârşitul săptămânii. Grupul 5 are o...

Termocentrala Turceni a fost oprită din nou, după o altă avarie
Anchete în cazul dispariţiei a aproximativ 700.000 de euro din camera de depozitare a Vămii Otopeni
National marți, 27 octombrie 2026, 10:29

Anchete în cazul dispariţiei a aproximativ 700.000 de euro din camera de depozitare a Vămii Otopeni

Suma, confiscată, la începutul anului, de la un pasager sosit din Dubai, a fost descoperită lips,ă în momentul în care trebuia restituită...

Anchete în cazul dispariţiei a aproximativ 700.000 de euro din camera de depozitare a Vămii Otopeni
National marți, 27 octombrie 2026, 10:13

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Cuviosul a fost un călugăr care a trăit...

Praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
National marți, 27 octombrie 2026, 09:26

Înșelăciune prin telefon. Escrocii pretindeau că reprezintă instituții ale statului

Aceștia le cereau să retragă bani ori să contracteze credite, apoi să predea sumele unor intermediari, pentru presupusa lor protejare. Potrivit...

Înșelăciune prin telefon. Escrocii pretindeau că reprezintă instituții ale statului
National marți, 27 octombrie 2026, 08:54

Premierul Luca Niculescu, în vizită în Republica Moldova

Potrivit programului anunţat de Biroul de presă al Guvernului, Luca Niculescu va avea întrevederi cu omologul moldovean, Vasile Tofan, dar şi cu...

Premierul Luca Niculescu, în vizită în Republica Moldova
National luni, 26 octombrie 2026, 15:17

98 de ani de Radio România cu Orchestra Națională Radio

Vineri, 30 octombrie 2026, ora 19:00, Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România cu Orchestra Națională Radio