Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Descoperirea care va REVOLUŢIONA lumea! Specialiştii confirmă existenţa unui alt tip de materie

Descoperirea care va REVOLUŢIONA lumea! Specialiştii confirmă existenţa unui alt tip de materie

Publicat de Cosmin Meca, 21 martie 2017, 12:59

Savanţii susţin că au descoperit o nouă fază a materiei, numită cristal de timp, în care atomii se mişcă într-un tipar care se repetă în timp şi nu în spaţiu aşa cum se întâmplă la cristalele tradiţionale.

Sarea, fulgii de nea şi diamantele sunt cristale, adică atomii sunt aranjaţi într-un tipar tridimensional care se repetă. Recent, savanţii au publicat în jurnalul Nature crearea unei noi faze a materiei, unde tiparele se repetă în timp, relatează Science Daily.

Existenţa cristalelor de timp a fost descoperită în urmă cu câteva luni , dar recent studiul a fost analizat de alţi experţi care l-au găsit autentic; ceea ce se traduce că această fază a materiei de nonechilibru este autentică.

Utilizările acestei descoperiri sunt multiple, exceptând valoarea ştiinţifică inestimabile. Printre cele mai importante astfel de utilizări este în stocarea sau transferarea informaţiei în computerele cuantice, relateaza descopera.ro

Etichete:
Franța pregătește integrarea calculatoarelor cuantice în infrastructura de supercomputing
Fapt divers vineri, 18 septembrie 2026, 10:09

Franța pregătește integrarea calculatoarelor cuantice în infrastructura de supercomputing

Comisariatul francez pentru Energie Atomică și Energii Alternative, CEA, a încheiat un parteneriat cu firma Alice & Bob pentru integrarea...

Franța pregătește integrarea calculatoarelor cuantice în infrastructura de supercomputing
Google semnează cel mai mare acord al său pentru eliminarea carbonului
Fapt divers joi, 17 septembrie 2026, 09:38

Google semnează cel mai mare acord al său pentru eliminarea carbonului

Google a încheiat cu firma Terradot cel mai amplu acord de eliminare a carbonului din portofoliul companiei. Proiectul va fi dezvoltat în statul...

Google semnează cel mai mare acord al său pentru eliminarea carbonului
Testele scot la iveală comportamente neașteptate ale modelelor OpenAI
Fapt divers joi, 17 septembrie 2026, 09:35

Testele scot la iveală comportamente neașteptate ale modelelor OpenAI

Cercetătorii în siguranța inteligenței artificiale au documentat situații experimentale în care modele dezvoltate de OpenAI au manifestat...

Testele scot la iveală comportamente neașteptate ale modelelor OpenAI
Telescopul James Webb dezvăluie diferențe între inelele lui Chariklo
Fapt divers miercuri, 16 septembrie 2026, 09:46

Telescopul James Webb dezvăluie diferențe între inelele lui Chariklo

Observațiile realizate cu telescopul spațial James Webb indică faptul că cele două inele ale corpului cosmic Chariklo au proprietăți diferite...

Telescopul James Webb dezvăluie diferențe între inelele lui Chariklo
Fapt divers miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Zuckerberg spune că marile companii au suficiente motive să dezvolte AI în siguranță

Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, afirmă că laboratoarele de inteligență artificială au deja stimulente economice și juridice...

Zuckerberg spune că marile companii au suficiente motive să dezvolte AI în siguranță
Fapt divers miercuri, 16 septembrie 2026, 09:43

iOS 27 a fost lansat în România

Apple a lansat iOS 27 în România începând cu 14 septembrie. Actualizarea este compatibilă cu telefoanele din seria iPhone 11 și modelele mai...

iOS 27 a fost lansat în România
Fapt divers marți, 15 septembrie 2026, 09:16

Bill Gates spune că guvernele sunt în urmă cu pregătirea pentru inteligența artificială

Bill Gates consideră că guvernele sunt insuficient pregătite pentru schimbările aduse de inteligența artificială. Într-un interviu publicat...

Bill Gates spune că guvernele sunt în urmă cu pregătirea pentru inteligența artificială
Fapt divers marți, 15 septembrie 2026, 09:14

NASA testează în teren STELLA, un instrument accesibil pentru măsurarea vegetației

NASA a prezentat pe 14 septembrie rezultatele unei campanii de teren dedicate STELLA, un spectrometru cu sursă deschisă, conceput pentru...

NASA testează în teren STELLA, un instrument accesibil pentru măsurarea vegetației